AcasăPoliticaDiana Şoşoacă: „Sute de ani am apărat credinţa creştină pentru toată Europa...

Diana Şoşoacă: „Sute de ani am apărat credinţa creştină pentru toată Europa împotriva cuceririi Islamului, iar acum Europa însăşi se leapădă de credintă, iar musulmanii iau apărarea simbolurilor creştine. Să ajungem ca Ayatolahul Iranului şi preşedintele Turciei să ia atitudine împotriva batjocoririi creştinismului la JO 2024, în timp ce politicienii europeni şi liderii bisericilor creștine tac din gură? Nu există o rușine mai mare pentru creștini!”

Europarlamentarul Diana Șoșoacă face un apel adresat președintelui României Klaus Werner Iohannis, premierului Marcel Ciolacu, președinților celor două Camere ale Parlamentului și miniștrilor din Guvernul Ciolacu. Liderul S.O.S. România solicită să se ia atitudine publică împotriva batjocoririi simbolurilor creștine la deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice 2024, scrie bzi.ro.

„Sute de ani am apărat credinţa creştină pentru toată Europa împotriva cuceririi Islamului, iar acum Europa însăşi se leapădă de credintă, iar musulmanii iau apărarea simbolurilor creştine. Să ajungem ca Ayatolahul Iranului şi preşedintele Turciei să ia atitudine împotriva batjocoririi creştinismului, în timp ce politicienii europeni şi liderii bisericilor creștine tac din gură? Nu există o rușine mai mare pentru creștini!
Am tot aşteptat ca măcar după câteva zile reprezentanții popoarelor creștine și ai bisericilor lui Hristos să reacţioneze împotriva gestului blasfemiator comis cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice. În afară de câteva voci disparate, nimeni nu a reacționat.
Fac apel către dumneavoastră să luați atitudine publică împotriva batjocoririi simbolurilor creștine la Jocurile Olimpice și să nu uitați că reprezentați, în funcțiile pe care le dețineți, un popor creștin și o istorie străveche care se împletește cu istoria creștinismului încă de la nașterea acestuia. Tăcerea dumneavoastră vă face complici ai acestei răsturnări totale a valorilor creștine și umane”, a transmis Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă reamintește în această privință îndemnurile Părintelui Nicolae Steindhart, mărturisitor al dreptei credințe într-o perioadă de prigoană:

„Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă, o bigoterie, ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate şi paraplegie. […] Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne-a chemat să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi…
Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică, deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei10, 16: „Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte”; II Tim. 4, 5: „tu fii treaz în toate…”, 1, 8: „să fie… treaz la minte” şi, îndeosebi, I Cor.14, 20: „Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).
Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi (numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”). Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, tot la I Cor. (14, 33) stă scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. „Iubesc naivitatea ‒ zice şi Leon Daudet ‒ dar nu la bărboşi.” Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei, decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemână să fim proşti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi (pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia — măcar de la un anume punct încolo — e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns).”, scrie bzi.ro.

Articolul Diana Şoşoacă: „Sute de ani am apărat credinţa creştină pentru toată Europa împotriva cuceririi Islamului, iar acum Europa însăşi se leapădă de credintă, iar musulmanii iau apărarea simbolurilor creştine. Să ajungem ca Ayatolahul Iranului şi preşedintele Turciei să ia atitudine împotriva batjocoririi creştinismului la JO 2024, în timp ce politicienii europeni şi liderii bisericilor creștine tac din gură? Nu există o rușine mai mare pentru creștini!” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks