„Nu era destul că ne-au sfidat anulând absolut degeaba și fără nicio dovadă alegerile prezidențiale. Nu era destul că netotul de la Cotroceni ne-a sfidat reluându-și călătoriile de lux până-n ultima sa zi de mandat. Nu era destul că, sfidând o țară întreagă, și-a prelungit mandatul cu de la sine putere, legitimat de tovarășii de lovitură de stat din CCR. Nu era destul că a numit – fără să aibă absolut niciun drept, un guvern care acum e la fel de ilegitim precum Plăvanul. Ei bine, toate aceste sfidări nu erau suficiente. Ce credeți c-a mai făcut Plăvanul?”, scrie, pe Facebook, analistul politic Dan Diaconu.
„Nici mai mult nici mai puțin, a numit un rezident străin Ministru de Externe. Tovarășul Emil Hurezeanu este cetățean german cu acte-n regulă. Încă de când Plăvanul l-a numit Ambasador în Germania am spus că nu e normal să numești pe un asemena post un rezident de-al acelei țări. Ce loialitate poate avea față de România în condițiile în care a jurat credință Germaniei?
Ei bine, dictatorul Klaus Iohannis a bătut cu pumnu-n masă pentru a decreta Hurezeanu trebuie numit Minsitru de Externe. Și uite-așa, celula germană din România ajunge să se extindă precum o pecingine. Ce țară e asta? În Timișoara primar neamț, la externe ministru neamț, președinte neamț s.a.m.d. Noi oare mai avem vreun drept în țara asta? Întreb și eu așa, ca să știu dacă mai suntem acceptați sau nu cumva trebuie să ne facem bocceaua ca s-o luăm pe urmele celor izgoniți deja din România”, scrie Dan Diaconu.
Articolul „Dictatorul Iohannis a bătut cu pumnu-n masă pentru a decreta că Hurezeanu trebuie numit Minsitru de Externe; doar că Huerezeanu e cetăţean german”, spune analistul politic Dan Diaconu apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro