test
AcasăStiri generaleDIICOT: Aproximativ 100 de persoane reţinute în urma celor peste 300 de...

DIICOT: Aproximativ 100 de persoane reţinute în urma celor peste 300 de percheziţii la grupări infracţionale organizate

Aproximativ 100 de persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT, în urma celor peste 300 de percheziţii efectuate, joi, la grupări infracţionale specializate în trafic de droguri, de persoane şi criminalitate informatică.

Potrivit unui comunicat a DIICOT transmis AGERPRES, joi, în cadrul unei ample operaţiuni, procurorii DIICOT, Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră, cu sprijinul Jandarmeriei Române, au efectuat 58 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupuri infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv, fiind, de asemenea, vizate şi cauze ce au ca obiect traficul de persoane, exploatarea persoanelor vulnerabile şi criminalitatea informatică.

În cadrul operaţiunii coordonate, realizate la nivel naţional, procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii au pus în executare un număr de peste 300 de mandate de percheziţie domiciliară şi aproximativ 300 de mandate de aducere, menţionează sursa citată.

‘În cauzele instrumentate, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus, până la această oră, reţinerea a 97 de inculpaţi pentru 24 de ore şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de 35 de inculpaţi’, precizează DIICOT.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, procurorii arată că au fost identificate şi ridicate aproximativ 40 de kilograme canabis, 4 culturi indoor de canabis cu instalaţiile aferente, peste 18 kilograme de droguri de risc şi mare risc (droguri sintetice, rezină de canabis, cocaină, ciuperci halucinogene), peste 900 comprimate, 60 de mărunţitoare mecanice şi 37 de cântare de precizie.

De asemenea, anchetatorii informează că au fost ridicate şapte arme letale şi 11 arme neletale, peste 162 bucăţi de muniţie de diferite categorii, 13 autoturisme de lux, mai multe bijuterii şi cinci ceasuri de lux, 241 telefoane mobile, 19 laptop-uri şi 23 bucăţi medii de stocare şi 16 carduri bancare.

Totodată, spune DIICOT, au fost identificate şi indisponibilizate sumele de 114.000 euro, 789.000 lei, 490.000 forinţi, 2.130 dolari SUA şi 630 lire sterline.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks