AcasăStiri generaleDIICOT: Cetăţean străin prins în flagrant în timp ce transporta aproximativ 4...

DIICOT: Cetăţean străin prins în flagrant în timp ce transporta aproximativ 4 kilograme de heroină

Şoferul unui ansamblu rutier a fost arestat preventiv, după ce a fost prins în flagrant în timp ce transporta aproximativ 4 kilograme de heroină, a informat, joi, DIICOT.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, la data de 17 iunie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui cetăţean străin cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.

Măsura a fost dispusă după ce, la aceeaşi dată, bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce transporta aproximativ 4 kilograme de heroină provenind din Turcia, introduse pe teritoriul ţării ascunse în mai multe pachete.

Procurorii au mai ridicat de la bărbat 5.000 euro şi un telefon mobil.

La data de 18 iunie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, informează DIICOT.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks