Procurorii şi poliţiştii au efectuat, marţi, percheziţii la persone bănuite că ar fi recrutat familii vulnerabile din România pe care le-ar fi dus în Germania pentru a obţine de pe urma lor indemnizaţii acordate de statul german pentru creşterea şi îngrijirea copiilor minori, precum şi alte ajutoare sociale.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu poliţişti din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale au coordonat efectuarea a 15 percheziţii domiciliare pe raza teritorială a judeţului Vaslui şi alte 29, simultan, pe teritoriul Germaniei.
‘Activităţile au fost desfăşurate în baza a trei ordine europene de anchetă emise de autorităţile judiciare din Germania, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi evaziune fiscală în domeniul asigurărilor sociale’, se precizează în comunicat.
Cercetările efectuate de către autorităţile judiciare din Germania vizează activitatea unui grup infracţional organizat specializat în înşelăciune şi evaziune fiscală, în urma căreia statul german a fost prejudiciat cu peste 1 milion de euro, menţionează procurorii.
‘În perioada 2014-2017, membrii grupului infracţional organizat au recrutat, prin inducerea în eroare cu privire la obţinerea unor locuri de muncă sau prin constrângerea exercitată în vederea achitării unor datorii contractate anterior, familii vulnerabile din România, cu o situaţie financiară precară, pe care le-au relocat temporar în Germania, în vederea obţinerii indemnizaţiilor acordate de statul german pentru creşterea şi îngrijirea copiilor minori, precum şi alte ajutoare sociale’, arată DIICOT.
Anchetatorii spun că, odată ajunse în Germania, familiile provenite din România ar fi fost cazate de membrii grupului infracţional organizat, care au deschis conturi bancare pe numele acestora (cardurile bancare rămânând în posesia membrilor grupului), şi le-au solicitat să depună documentele necesare în vederea obţinerii ajutoarelor sociale.
‘Imediat după ce erau plătite prestaţiile sociale, familiile erau trimise înapoi în România de către membrii grupului infracţional organizat, care au continuat să încaseze sumele de bani plătite cu titlu de ajutoare sociale pentru familiile care părăsiseră teritoriul acestui stat. Acţionând în această modalitate, membrii grupului infracţional organizat au prejudiciat statul german, având în vedere faptul că reşedinţa obişnuită în Germania este o condiţie pentru a solicita şi primi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copiilor minori’, explică procurorii.
În urma percheziţiilor domiciliare au fost descoperite şi ridicate mai multe înscrisuri care au legătură cu activitatea infracţională. De asemenea, au fost audiate, până în acest moment, în calitate de suspect, 45 de persoane.
‘În cadrul acţiunii a fost pus în aplicare pe raza judeţului Vaslui un mandat european de arestare, persoana solicitată fiind prezentată, după audiere, parchetului competent în vederea sesizării instanţei de judecată. În plus, patru persoane au fost arestate în Germania’, se mai precizează în comunicat.
Cooperarea judiciară a fost facilitată prin intermediul EUROJUST, care a organizat patru întâlniri de coordonare.
Acţiunea comună a beneficiat de sprijinul analiştilor din cadrul EUROPOL care a asigurat şi schimbul de informaţii.
Activităţile au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie din Bacău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Vrancea şi Ialomiţa.
La activităţile desfăşurate pe teritoriul României au participat doi procurori din Germania şi ofiţerul de legătură al BKA la Bucureşti.