AcasăStiri generaleDIICOT: Un bărbat din Bihor obliga persoane bolnave şi minori să muncească...

DIICOT: Un bărbat din Bihor obliga persoane bolnave şi minori să muncească forţat la o fermă de animale

Un bărbat de 60 de ani din judeţul Bihor a fost reţinut de procurorii DIICOT sub acuzaţia că a obligat mai multe persoane, unele cu afecţiuni medicale sau minori, să muncească forţat într-o fermă de animale, victimele fiind cazate în condiţii insalubre, într-o cameră aflată într-un corp de clădire improvizat, fără a primi hrana adecvată. Potrivit unui comunicat al DIICOT, bărbatul a fost reţinut 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT – ST Oradea, au pus în aplicare, joi, cinci mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Bihor, pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite de trafic de persoane şi trafic de minori, în forma exploatării prin supunere la muncă forţată. Din cercetări a reieşit că, începând cu vara anului 2018, un bărbat de 60 de ani, din Bihor, a recrutat, direct sau prin intermediari, mai multe persoane, pe care le-ar fi adăpostit într-un imobil care servea ca fermă de animale. Persoanele recrutate provin din medii sociale defavorizate, fără un loc de reşedinţă stabil, sunt lipsite de resurse financiare sau sunt într-o stare de vulnerabilitate evidentă din cauza unor afecţiuni medicale sau a vârstei fragede. După recrutarea şi transportul acestor persoane la ferma respectivă, li se cereau actele de identitate ca o garanţie a faptului că nu vor părăsi locaţia. Aceste acte rămâneau în posesia inculpatului, care a refuzat restituirea la cererea repetată victimelor. După deposedarea de actele de identitate, persoanele racolate au fost cazate în condiţii insalubre, într-o cameră aflată într-un corp de clădire improvizat, fără a primi hrana adecvată. ‘Sub imperiul unui climat de teamă impus prin violenţă fizică şi verbală, dar şi determinat de deposedarea de actele de identitate şi privarea de orice resurse financiare, persoanele vătămate au prestat muncă la fermă, în condiţii deosebit de grele, respectiv erau determinate să lucreze peste 12 ore pe zi, fără pauza săptămânală de odihnă şi fără întreruperi pentru recuperare. Persoanele vătămate nu au fost remunerare pentru munca prestată nici cu sumele derizorii promise iniţial de către inculpat, pentru a fi private de resursele necesare deplasării de la fermă şi pentru a crea o stare de dependenţă între acestea şi exploatator’, spun procurorii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks