Robert Lorincz este unul dintre tinerii artişti din România care îşi trăiesc visul şi se consideră un privilegiat din acest motiv, având în vedere că mulţi dintre colegii săi de facultate au renunţat la a mai spera că pot face artă în România.
El îi îndeamnă pe liceenii care vor să urmeze o carieră în domeniu să fie sinceri cu ei înşişi şi îi încurajează pe toţi cei care găsesc o plăcere în a crea să nu renunţe la ‘cel mai nobil impuls pe care-l au oamenii’.
Născut în anul 1995, în Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, Robert Lorincz a absolvit Facultatea de Pictură a Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Încă din timpul liceului a câştigat numeroase premii, cel mai important fiind obţinut în anul 2013, la Concursul naţional pentru tinere talente ‘Carmen Sylva’, categoria Pictură.
El recunoaşte că desenează de la grădiniţă şi că mereu a găsit o plăcere în desen.
‘Pentru mine, a fost o formă de escapism, fiindcă am o relaţie intimă cu modul ăsta de expresie. Mi se pare un mijloc extrem de eficient prin care se manifestă gândirea. În şcoală, desenam ce îmi venea, imagini spontane. Era un flux de conştiinţă şi uneori ieşeau nişte imagini atât de absurde şi atât de groteşti şi jucăuşe. Şi nu ştiu, mi se pare că desenele astea spontane de multe ori au mai multă vitalitate şi sunt cumva mai proaspete şi mai autentice decât multe dintre lucrările mele elaborate’, a afirmat el.
A fost student la Facultatea de Pictură, dar creionul îi este mai aproape de suflet. Pictura, în acelaşi timp, este pentru el ca ‘mersul pe gheaţă’.
‘Sunt două medii diferite, cu propriile lor caracteristici şi posibilităţi, valenţe creative. În desen, sunt mai dezinhibat decât în pictură. Atunci când pictez, sunt parcă mai atent, mai rigid, parcă nu sunt total imersat în elementul meu cum sunt în desen. Îmi place să folosesc o analogie, când pictez mă simt ca şi cum aş merge pe gheaţă, ca şi cum aş încerca să îmi păstrez echilibrul pe gheaţă. Dar siguranţa asta vine cu experienţa. Oricum, pictura şi desenul se întrepătrund, deci nu sunt două domenii, două entităţi separate fără nicio legătură între ele. Şi da, desenul este pentru mine ca un joc aproape. Una dintre aspiraţiile mele este să ating aceeaşi siguranţă şi în pictură, aceeaşi dezinhibare. Problema e că am foarte multe idei de compoziţii şi majoritatea dintre ideile astea se pretează mai bine pe grafică decât pe pictură, pentru că, fiind două medii diferite, pretind abordări diferite şi tematici diferite. Şi felul în care gândesc o compoziţie cu mai multe personaje sau cu diverse elemente e influenţat de mediul în care intenţionez să execut lucrarea respectivă’, spune tânărul artist.
Robert Lorincz îl admiră foarte mult pe Corneliu Baba, iar una dintre lucrările lui prezentă şi în expoziţia găzduită în această perioadă de Casa Avramide, ‘Lunch’, aminteşte de artist. Cât despre fondatorul picturii române moderne, el este fără echivoc: ‘Nu-i de glumă cu Grigorescu’.
‘Omul (Nicolae Grigorescu – n.r.) avea o virtuozitate, avea o măiestrie care era la acelaşi nivel cu cei mai mari artişti ai secolului al 19-lea, cu toţi artiştii care lucrau în maniera asta, academism, realism’, consideră acesta.
Tânărul artist spune că inspiraţia e parcă un fenomen aleatoriu şi uneori absurd.
‘Poate să mă inspire o scenă banală de pe stradă, o pasăre moartă sau un asfinţit, o reclamă pe un ecran mare, orice poate să mă inspire. Una dintre sursele majore de inspiraţie pentru mine este muzica. Atunci când ascult muzică, se nasc tot felul de imagini în mintea mea, asociate cu atmosfera dintr-o melodie, dintr-un album. Şi da, muzica e foarte importantă. Mai sunt cinematografia şi literatura. Astea trei ar fi pilonii de inspiraţie. Şi mai sunt, bineînţeles, imaginile astea haotice din realitatea cotidiană care te lovesc fără să ştii, fără să le poţi controla’, a menţionat Robert.
În ciuda numeroaselor surse de inspiraţie, el recunoaşte că nu e deloc uşor să fii artist în România.
‘Cel mai provocator pentru un tânăr artist în România este să nu moară de foame’, spune el râzând.
În timp ce mulţi absolvenţi ai universităţilor de artă renunţă la pasiunea lor, din cauză că arta nu e o sursă stabilă de venit, Robert Lorincz simte că are succes.
‘Dacă nu m-aş fi simţit apreciat, nu aş fi stat de vorbă cu dumneavoastră. Dar da, a fost şi faza aia când într-o crâşmă am desenat ceva pe o bucată de hârtie, am lăsat desenul acolo, iar a doua zi l-am găsit expus la bar. A fost flatant, a fost o experienţă foarte faină’, şi-a amintit el.
El mărturiseşte că nu are o relaţie foarte apropiată cu banii, aşa că nu răspunde când e întrebat care este cel mai scump tablou pe care l-a vândut.
‘Nu mă interesează lucrurile astea, atâta timp cât am tot ce îmi trebuie să lucrez. Cum să zic? Eu sunt puţin mai incompetent când vine vorba de aspectele astea pragmatice, deşi sunt importante şi necesare. Dar, din fericire, se ocupă alţii de lucrurile astea. Eu mă pricep numai la desen şi la pictură. Atâta pot eu să fac în lumea asta. Nu mă pricep la nimic altceva’, este confesiunea tânărului artist.
Cea mai mare dorinţă a lui acum este să continue drumul pe care l-a început.
‘Cel mai mult îmi doresc să pot lucra. Ăsta e doar începutul, sper eu. Să lucrez, adică să am confortul şi privilegiul să mă pot ocupa exclusiv cu artă. Este un lux aproape în ziua de azi. Cam asta este dorinţa mea cea mai mare – să lucrez, să continui să lucrez’, ne dezvăluie Robert Lorincz.
Pe 7 mai, tânărul artist din Sfântu Gheorghe se va întâlni cu elevi de liceu din Tulcea într-o demers literar ce are în centru lucrarea ‘Demiurgul cel rău’ de Emil Cioran. L-am provocat cu o întrebare: ‘Ţuţea sau Cioran?’.
‘Mai mult Cioran decât Ţuţea, deşi îl respect şi pe Ţuţea, mai mult pentru erudiţia lui şi pentru aforismele lui. Amândoi aveau nişte vorbe de spirit absolut remarcabile. Dar, ca scriitor, aş zice că Cioran este superior, pentru că filozofia lui este un fel de hibrid între beletristică şi filozofie eseistică şi seamănă întrucâtva cu Nietzsche. Din punctul ăsta de vedere, al stilului, Cioran are un stil, nu este un filozof sistematic cum e Kant, de exemplu. Cioran îmi place că are şi simţul umorului, deşi e un umor negru, sardonic, este fin, este elegant. Cioran are o eleganţă discursivă absolut fascinantă pentru mine. E o plăcere să-i citeşti cărţile, chiar şi atunci când scrie despre lucruri absolut revoltătoare. Are un farmec al lui care te cucereşte, te dezarmează. Şi e foarte interesant la Cioran că are un intelect extrem de lucid, e capabil de raţionament clasic, la rece, ca să zic aşa. Dar, în acelaşi timp, are exploziile astea de poezie, de înflăcărare. Parcă ura lui faţă de univers, faţă de omenire, faţă de tot ce-l înconjoară e sublimă, aproape, e ca un foc care mistuie şi distruge absolut tot în jurul lui’, a explicat el alegerea literară.
Despre lucrările reunite la Casa Avramide din Tulcea în expoziţia ‘Robert Lorincz – O incursiune în universul creativ’, el crede că fiecare are propriul univers.
‘Fiecare reprezintă o faţetă a gândirii mele, a simţirii mele. Nu pot să zic că există o lucrare a mea care să fie un fel de manifest sau să cuprindă în mod exhaustiv crezul meu artistic, viziunea mea despre lume. Nu, fiecare lucrare are universul ei propriu, ca să zic aşa. Este un cosmos închis în sine, dar în acelaşi timp există anumite interferenţe, legături. Există lucrări care fac parte din acelaşi univers parcă’, a afirmat Robert Lorincz.
Întrebat ce le recomandă tinerilor artişti, evită să generalizeze, dar sugerează sinceritatea cu propria persoană.
‘Ar trebui să-i cunosc pe fiecare în parte, să văd dacă au talent sau nu au talent, pentru că vine un moment în viaţă în care trebuie să fii sincer faţă de tine însuţi şi să iei o decizie radicală, dacă faci artă sau nu, la ce nivel eşti în comparaţie cu alţii. Şi e complicat. În principiu, eu vreau să-i încurajez pe toţi cei care găsesc o plăcere autentică în a crea, în a face artă. Este un lucru frumos, printre puţinele lucruri frumoase pe care le avem în viaţă şi este unul dintre cele mai nobile impulsuri pe care le au oamenii. Şi da, încurajez pe oricine are veleităţi artistice să-şi dea frâu liber, dar să nu fie iresponsabili şi să nu o ducă până în extreme. Eu am tendinţa asta, să oscilez între extreme, şi nu o recomand nimănui’, a fost mesajul artistului.
