Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi că autorităţile române sunt pregătite pentru un val mai mare de refugiaţi din Ucraina, fiind vorba de o populaţie săracă, iar aceasta va rămâne pe teritoriul României, deoarece mulţi nu îşi vor permite să tranziteze spre alte ţări.
Prezent marţi la Digi 24, Dîncu a spus că la Vama Siret există o coadă foarte mare de refugiaţi care aşteaptă să intre în România, deoarece autorităţile de frontieră ucrainene procesează foarte greu şi nu sunt bine organizate.
‘Suntem în stare de vigilenţă. Ne ocupăm, dincolo de planul acesta de pregătire militară, a resurselor pentru defensivă, pentru întărirea Flancului Estic, a părut o problemă nouă, cea a refugiaţilor, pe care trebuie să o gestionăm. Este o situaţie care ne afectează direct, afectează şi populaţia din zonă. Suntem nevoiţi acum să facem scenarii, să ne pregătim pentru chiar un val mare de refugiaţi. Vama Siret este cea mai expusă. Noi ne-am organizat foarte bine, din păcate autorităţile ucrainene nu reuşesc să proceseze, au scos o parte din grăniceri din partea lor de graniţă şi nu reuşesc să proceseze destul. Vă dau nişte cifre. Am putea să procesăm în vama de la Siret 2.000 de persoane pe oră. În primele zile ale conflictului, aveam 400-500 de persoane pe oră care treceau pe acolo. Acum, deşi este o coadă foarte mare în zona ucraineană, astăzi aveam doar 200 de persoane pe oră, asta înseamnă că autorităţile ucrainene nu reuşesc să facă faţă fluxului şi nici nu sunt bine organizaţi, probabil ei au şi grija războiului, înţelegem. Am făcut şi noi de mai multe ori apel la autorităţi să dea drumul la un flux mai mare, pentru că noi suntem pregătiţi. Din păcate, ei nu reuşesc să facă fluxul pe care l-am putea noi procesa’, a spus Dîncu.
El a explicat că în zilele următoare se aşteaptă creşterea fluxului de refugiaţi din Ucraina, pe măsură ce sunt distruse oraşele din această ţară, fiind vorba de o populaţie săracă, iar aceasta nu va mai tranzita spre alte state şi va rămâne pe teritoriul României.
‘Încă nu avem niciun fel de problemă, oferta noastră este mai mare, dar va veni partea a doua de refugiaţi, etapa a doua. În zilele următoare, pe măsură ce conflictul continuă, sunt deja şase zile, pe măsură ce sunt distruse oraşele, şcolile, cartierele, vine o populaţie săracă, care nu îşi mai permite să tranziteze probabil prin România, ei vor veni şi vor fi foarte mulţi care vor trebui să rămână în România. De aceea, în aceste zile, lucrăm la schimbarea legislaţiei, inclusiv legislaţia muncii, pentru a putea să dăm permise de muncă pentru ucrainenii care vor dori să se integreze la noi. Lucrăm cu Ministerul Educaţiei să vedem ce facem cu copiii. Din populaţia care a trecut până acum pe la noi nu ştim câţi au rămas, erau 15.000 de copii sub 14 ani, iar sub 18 ani erau 25.000 de copii şi tineri. Este un flux pe care va trebui să-l gestionăm’, a declarat ministrul Apărării.
Dîncu a spus că autorităţile române au inventariat 470.000 de locuri de cazare în toată ţara pentru refugiaţii din Ucraina.
‘Conform cifrelor de astăzi, 58 – 60 la sută dintre cetăţenii ucraineni care au intrat pe teritoriul nostru, în jur de 95.000 azi dimineaţă, pleacă de pe teritoriul nostru. Rămân aproape 40 la sută. Noi suntem pregătiţi şi facem în continuu pregătiri pentru un flux şi mai mare de populaţie. Avem activate deocamdată în judeţele de graniţă, aflate în linia întâi, vom trece la linia a doua, a treia şi apoi la toată România. Nu este cazul acum. În momentul acesta, avem în jur de 760 persoane care au cerut azil, însă noi preventiv am ridicat mai multe tabere de refugiaţi (…) Avem doar 700, probabil vom avea 1.000 în zilele următoare. Încă este o situaţie bună. (…) Noi am inventariat 470.000 de locuri de cazare pentru viitor. Sigur că vor fi mult mai multe’, a adăugat ministrul Apărării.