AcasăPoliticaDirector de la Apele Române, despre situația actuală de la Praid: „Este...

Director de la Apele Române, despre situația actuală de la Praid: „Este extrem de dificilă. Populaţia evacuată nu se va întoarce la locuinţele lor”

În cadrul şedinţei Comisiei pentru mediu din Parlament, Directorul Departamentului Situaţii de Urgenţă de la Apele Române, Sorin Rîndaşu, a oferit noi detalii despre situația de la Praid. Pentru că, în prezent, situația nu mai prezintă niciun pericol pentru populație, acțiunile de evacuarea a localnicilor din zonă au sistat. De asemenea, Rîndașu a precizat că, dacă situaţia o va impune, atunci și alte persoane vor fi evacuate și a menționat că populaţia deja evacuată nu va mai putea reveni în locuinţe.

În cadrul ședinței Comisiei pentru mediu din Parlament, de luni, au fost chemați și şefii Salrom şi cei de la Apele Române, pentru a da explicații privitor la situația actuală de la Salina Praid.

 

„Legat de situaţia actuală, se monitorizează transferul undei de poluare pe râul Corund, Târnava Mică, Târnava Mare, confluenţa cu Mureş. Au fost concentraţii destul de mari, dar în zona Alba Iulia acestea s-au temperat sub 500 de miligrame pe litru. Situaţia însă rămâne destul de complicată în amonte, unde aceste valori sunt destul de mari, astfel încât începând de la confluenţa Corundului până la Târnăveni, situaţia este dificilă din punct de vedere al alimentării cu apă a populaţiei. Constructorul angajat de către Salrom desfăşoară în continuare lucrări pentru poziţionarea unor conducte corugate prin care să se facă separarea apelor dulci de apele de mină şi ţinând cont de situaţia aceasta extrem de dificilă în care există apă sărată în cantităţi foarte mari din zona minieră lucrările înaintează destul de greu”, a explicat Rîndaşi, director în cadrul Apelor Române, potrivit Digi24.

„Este posibilă şi surparea planşeului, dar acest lucru nu este iminent”

Întrebat dacă există riscul surpării planşeului, Rîndașu nu a negat existența acestei posibilități, dar a subliniat faptul că experții în domeniu nu consideră iminent acest scenariu. De asemenea, Directorul Departamentului Situaţii de Urgenţă de la Apele Române a susținut că, în acest sens, au fost montați de către Salrom mai mulți senzori, care să semnaleze pericolul cedării plafonului.

Sursa: B1

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks