Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunță că a verificat astăzi și stadiul șantierului de pe Inelul de Centură al Capitalei (A0), sectorul Nord! Pe lotul 2, Corbeanca – Afumați (19 km), și datorită unei mobilizări foarte bune a antreprenorului român, s-a ajuns la un stadiu fizic de 92%, iar circulația va putea fi deschisă pe aproximativ 10 km de la nodul rutier DN1 până la nodul rutier cu A3, București – Ploiești.
„Același constructor este în faza de proiectare pe lotul 4, Pantelimon- Glina (4,47 km), unde lucrările sunt programate să înceapă în primăvara anului viitor.
Astfel, pot spune că dacă iarnă întârzie să se manifeste, până la sfârșitul acestui an putem să dăm în circulație primii 33 km (atât pe semi-inelul nordic cât și pe cel sudic) din autostrada de centură București, care are o lungime totală de 100,7 km.
Pe lotul 1, în lungime de 17,5 km, antreprenorul italian a început etapa de proiectare în luna septembrie și trebuie să demareze lucrările de execuție anul viitor.
Și antreprenorul chinez de pe lotul 3, se află în perioada de proiectare care se va finaliza în luna iunie 2024, după care va începe termenul de 18 luni pentru construcția celor 8,6 km dintre Afumați și Pantelimon. Pe acest lot însă am dispus antreprenorului să realizeze cu prioritate legătura până la DN2 a lotului vecin (lotul2).
Astfel, pănă la sfârșitul acestui an, constructorul chinez va aduce documentația tehnică necesară autorizării lucrărilor de construcții, iar anul viitor va realiza cu prioritate execuția acestui segment de aproximativ 2 km.
Prin această abordare, la sfârșitul anului viitor vom circula continuu pe Autostrada de Centură București nord pe relația DN1-A3-DN2″, scrie Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook.
Articolul Directorul CNAIR, Cristian Pistol: „Până la sfârșitul acestui an putem să dăm în circulație primii 33 km” din Inelul de Centură al Capitalei apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro