Directorul interimar al furnizorului Colterm-în insolvenţă, Cristian Mîţu, a declarat luni, în cadrul şedinţei Colegiului prefectural, că fără un nou sprijin financiar din partea Guvernului cu care să se poată achiziţiona combustibili, compania cu poate furniza agentul termic la parametri normali şi speră ca în aceste condiţii să nu se ajungă la măsuri ‘mai radicale’.
Noul prefect al judeţului, Mihai Ritivoiu, i-a cerut o informare pentru a discuta apoi cu primarul Dominic Fritz şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, astfel încât să se ajungă la soluţii potrivite în sprijinul abonaţilor.
Ajutorul cerut acum de Colterm-în insolvenţă este de 130 de milioane de lei, care s-ar adăuga la alte 69 milioane de de lei venite deja în decembrie şi prima parte a lunii ianuarie, în două tranşe de 54.000.000 de lei, respectiv 15.000.000 de lei.
Cristian Mîţu a detaliat că Colterm are în funcţiune cele două centrale (CET Sud şi CET Centru) şi alte şase centrale de cartier.
‘Nu avem probleme deosebite nici în centrale, nici pe reţeaua de distribuţie, nici pe cea primară, nici pe cea secundară. Din păcate, din cauza asigurării greoaie sau diminuate a fondurilor necesare achiziţionării gazului, lucrăm într-un sistem de avarie. Agentul termic pleacă cu 40 de grade Celsius din punctele termice, cu excepţia anumitor puncte (în special spitale şi câteva şcoli), unde datorită problemelor interne şi a asigurării agentului, s-au ridicat parametrii, la 42 grade sau 43 de grade la plecarea din punctele termice. Problema deosebită rămâne asigurarea financiară a contractului de gaz. (…). La cărbune suntem cu un stoc de 5.500 de tone, cu un grafic de livrare care acoperă consumul (…)’, a spus Cristian Mîţu.
El a precizat că facturile Colterm cu noul preţ crescut al gazelor se vor resimţi în lunile martie şi aprilie.
Mîţu a adăugat că reprezentanţii Colterm au înaintat deja, prin Primărie, o adresă către Prefectură, pentru un nou ajutor guvernamental.
‘Fără acest ajutor va fi foarte greu să asigurăm încălzirea pentru populaţie şi agenţii economici la parametri normali sau chiar sper să nu fim obligaţi la lucruri mai radicale’, a subliniat Mîţu.
El a mai menţionat că pe parcursul zilei se va semna un nou act adiţional, prin care livrarea gazului se va prelungi, în funcţie de câţi bani sunt acum disponibili.
Conform acestuia, necesarul de consum zilnic este între 1.500 şi 1.800 de tone de cărbune, iar la gaz, valoric, între 1.500.000 lei şi 1.800.000 de lei pe zi (9.000 – 9.500.000 mc/h).
Prefectul Mihai Ritivoiu a menţionat, în finalul intervenţiei, că a primit din partea primarului Dominic Fritz ‘o cerere de finanţare de la Guvern, pentru Colterm, de aproximativ 130.000.000 de lei’ pe care a înaintat-o către Registratură, pentru a fi trimisă la Guvern.
Adjunctul şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Cosmin Hogea, a anunţat, vineri, că din cauza frigului din clase, 22 de unităţi de învăţământ din Timişoara, cu peste 10.000 de elevi, funcţionează în sistemul online, însă de la începutul acestei săptămânii este posibil ca şi în alte şcoli să se recurgă la această soluţie. În clasele şcolilor racordate la sistemul centralizat de încălzire, temperaturile sunt între 10 grade şi 16 grade Celsius. AGERPRES / (A – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)