Tot mai multe persoane apelează la ajutorul medicilor psihiatri şi al psihologilor, din cauza pandemiei de COVID-19, iar printre cei care spun că au nevoie să fie consiliaţi se numără tot mai multe cadre medicale din spitalele unde sunt trataţi pacienţii cu noul coronavirus şi care fac tot mai greu faţă stresului şi oboselii, potrivit specialiştilor. ‘Adresabilitatea este crescută. Pot să vă spun (…) că inclusiv cu ajutorul Consiliului Judeţean am înfiinţat o linie de telefon, Telverde, a Spitalului de Psihiatrie, pentru gestionarea situaţiilor de criză, care funcţionează încă de la începutul pandemiei. (…) Este o linie de voluntariat, Spitalul de Psihiatrie face şi voluntariat. Starea de anxietate este crescută şi partea de reacţii depresive în momentul actual’, a declarat directorul medical al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu, medicul Ciprian Băcilă, marţi, într-o conferinţă de presă. Îngrijorător este că tot mai multe cadre medicale care tratează bolnavii cu COVID-19 ajung în cabinetele psihologilor, din cauza epuizării psihice, nu doar fizice. ‘Ceea ce este cert şi cred că toată lumea poate confirma, toţi specialiştii în domeniul sănătăţii mentale, este că într-adevăr în această perioadă adresabilitatea a crescut atât în sistemul public, cât şi în cel privat. (…) Daţi-mi voie să fac o trimitere la sistemul privat, unde clar adresabilitatea a crescut. Este vorba despre multe solicitări din partea atât a părinţilor, deci pentru copiii lor, adolescenţi foarte mulţi, cu foarte multe probleme, cât şi adulţi. Anxietate, depresie, tulburări de adaptare – am aceste informaţii că sunt şi categoric tot ceea ce a însemnat înainte o vulnerabilitate, s-a transformat într-un teren extrem, extrem de fragil şi propice dezvoltării unor tulburări ulterioare. Stresul este cu adevărat o mare consecinţă a ceea ce a fost şi, nu în ultimul rând, tot mai multe solicitări, noi, psihologii, avem din partea cadrelor medicale. Cadre medicale care sunt epuizate după efortul de săptămâni, de luni. Şi aceasta cred că este, nu i-aş spune o problemă, ci o realitate asupra căreia ar trebui să ne aplecăm serios de tot’, a precizat directorul Departamentului de Psihologie din cadrul Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu, psiholog psihoterapeut Mihaela Bucuţă. AGERPRES-FOTO PE FLUX/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu)