Ploieşti, 16 dec/ Agerpres/- Directorul operatorului regional Hidro Prahova, Dorin Ilian Leţea, a declarat, vineri, că populaţia comunei Măneşti, unde au fost depistate depăşiri ale arsenului în apă, nu a fost în situaţie de risc.
‘Populaţia nu a fost în risc. În momentul în care am ajuns în situaţia de risc de sănătate, am luat măsurile corecte de a opri furnizarea de apă acolo’, a spus Leţea într-o declaraţie de presă.
El a explicat că nivelul de creştere a arsenului în reţea este de aproximativ 20%, în funcţie de punctul de prelevare, existând şi un punct unde depăşirea este de circa 70% faţă de indicatorul legal, în acel caz fiind vorba despre un capăt de reţea.
‘Monitorizarea calităţii apei se face în permanenţă în cadru Hidro Prahova şi este realizată şi de către colegii de la DSP, care au propriul lor program de audit. În mod corect, prelevările de probe ar trebui făcute împreună de DSP cu colegii noştri, lucru pe care în 99 la sută din situaţii îl respectăm. Prima depăşire a fost depistată la sfârşitul anului trecut, dar nu era o depăşire care să crească nivelul de alertă. (…) Primul puţ a fost închis spre sfârşitul lunii octombrie, cel de-al doilea puţ l-am depistat la începutul acestei luni. (…) Există acolo un puţ care este excentric poziţionat faţă de celelalte două, unde frontul de apă şi corpul de apă în momentul de faţă este stabil’, a afirmat directorul societăţii.
Potrivit primelor evaluări, concentraţia ridicată de arsen poate fi generată de modificări de structură ale componentelor naturale din apa brută, nefiind provocată de activitatea de exploatare a reţelei de apă din comuna Măneşti, se menţionează într-un comunicat transmis de Hidro Prahova.
Conform unei adrese a DSP Prahova publicată, joi, pe pagina de Facebook a Primăriei Măneşti, pe raza teritorială a comunei Măneşti s-au găsit valori depăşite ale arsenului în apa potabilă.
Adresa DSP este din data de 8 decembrie, însă a fost publicată joi de primărie.
Potrivit documentului, se interzice consumul apei furnizate de operatorul Hidro Prahova, până la remedierea neconformităţii, DSP atrăgând atenţia că arsenul nu se distruge prin fierbere.
‘Conform procedurilor legale, în urma Notificării primite din partea DSP Prahova, societatea Hidro Prahova SA a informat autoritatea locală din comuna Măneşti şi consumatorii, prin afişaj şi comunicare la nivel local, cu privire la interdicţia de consum pentru apa distribuită prin reţeaua de alimentare a comunei. În acelaşi timp, societatea Hidro Prahova SA a pus la dispoziţia locuitorilor comunei Măneşti 5 containere de apă potabilă alimentate din surse alternative’, mai arată comunicatul citat.