Directorul Societăţii Pieţe SA din subordinea Primăriei Timişoara, Ionuţ Nasleu, a precizat că instalaţia electrică din hala de flori ‘Piaţa 700′, de la a cărei supraîncălzire a izbucnit un incendiu care a mistuit întregul local, a fost refăcută integral din banii societăţii în anul 2019. Primarul Dominic Fritz a cerut sâmbătă, în urma incendiului, Consiliului de Administraţie al acestei societăţi să convoace şedinţă de urgenţă şi să îl demită pe Nasleu. ”Nepăsarea şi neprofesionalismul domnului Nasleu putea să ne coste vieţi. (…). Fosta administraţie a închis ochii şi la managementul defectuos al societăţii care a avut pierderi sub conducerea domnului Nasleu. Am realizat un raport de monitorizare şi evaluare a activităţii Pieţe SA pentru perioada 2018 – 2020 şi situaţia este critică. Dacă la începutul anului 2019, când domnul Nasleu a preluat conducerea societăţii, aceasta era pe profit, ulterior situaţia s-a înrăutăţit dramatic. La finele anului 2019, pierderile au depăşit 1,2 milioane de lei şi acum au ajuns la peste 2,5 milioane de lei’, a arătat Dominic Fritz. Ionuţ Nasleu a venit cu explicaţii. ‘Ţinând cont de faptul că în noaptea menţionată (vineri spre sâmbătă – n.r.) temperaturile au fost foarte scăzute, comercianţii de flori din piaţă au folosit surse de încălzit, cum ar fi aeroterme, radiatoare etc. Acest fapt a dus la supraîncălzirea instalaţiei electrice, astfel că aceasta a luat foc. (…). Societatea noastră (Pieţe SA – n.r.) a asigurat energia electrică în Sectorul de Flori din Piaţa Timişoara 700 doar pentru iluminat şi pentru folosirea caselor de marcat fiscale de către comercianţi, sens în care s-a montat câte o priză la fiecare stand. Această instalaţie a fost refăcută pe cheltuiala societăţii noastre, în integralitate, în cursul anului 2019, deci este de dată recentă, în timp ce Piaţa Timişoara 700 a fost înfiinţată cu mulţi ani în urmă. În aceste condiţii, puterea instalată pentru energia electrică nu a putut fi mărită, în aşa fel încât să se poată asigura şi utilizarea altor surse de consum în afara celor deja menţionate: iluminat şi pentru folosirea caselor de marcat fiscale’, a precizat Ionuţ Nasleu, duminică, pe pagina de Facebook. Directorul Pieţe SA menţionează că, potrivit Regulamentului de funcţionare al Pieţei Timişoara 700, activitatea se desfăşoară doar între orele 06,00 – 18,00, astfel că folosirea instalaţiei electrice în afara orarului de funcţionare este interzisă, cu atât mai mult pentru surse de încălzire, iar în contractele de închiriere încheiate cu comercianţii de flori ‘nu există obligaţia de a asigura încălzirea standurilor’. Potrivit acestuia, întrucât Piaţa ‘Timişoara 700’ şi alte şapte pieţe agroalimentare au fost concesionate SC Pieţe SA de către Municipalitate, societatea nu putea face investiţii în niciuna dintre pieţe, ‘ci doar lucrări de reparaţii şi întreţinere, toate investiţiile intrând în sarcina Municipiului Timişoara, care nu a realizat nicio investiţie pe toată durata contractului’. Şeful Pieţe SA mai adaugă că societatea a solicitat în repetate rânduri Municipalităţii să-i atribuie toate pieţele aflate în concesiune printr-un singur contract, care să permită societăţii realizarea de investiţii. ‘De altfel, am adus şi la cunoştinţa Municipiului Timişoara despre aceste din urmă aspecte (inclusiv problemele financiare datorate pandemiei – n.r.) prin adresa noastră nr. 1.677/26.06.2020. Ca atare, nu-i pot fi imputate conducerii societăţii nici rezultatele financiare actuale şi nici producerea incendiului din data de 13 februarie din Piaţa Timişoara 700”, a concluzionat el.