Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a informat, luni, că în luna martie au fost condamnaţi definitiv 86 de inculpaţi în dosare de corupţie.
‘În luna martie, în dosarele de corupţie instrumentate de DNA au fost condamnaţi 86 de inculpaţi prin 39 hotărâri judecătoreşti definitive, pentru infracţiuni de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fraudarea fondurilor europene. Între persoanele condamnate definitiv se află un medic şi alte 44 persoane într-un dosar ce privea infracţiunea de luare/dare de mită pentru pensii de invaliditate Cluj, dar şi mai mulţi funcţionari publici ( poliţie, primărie, vamă, etc.)’, se arată într-un comunicat de presă al DNA transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 86 variază între 7 ani, 8 luni, 496 zile şi 15.000 lei amendă penală.