Două asistente medicale din cadrul Centrului de vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia au fost reţinute de procurorii anticorupţie într-un dosar în care se cercetează modalităţile prin care peste 100 de persoane, majoritatea din judeţele Suceava şi Constanţa, ar fi obţinut certificatul digital european COVID-19 fără să se fi imunizat.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES, procurorii de la Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând ziua de marţi, a asistentelor medicale Pompilia Timofei şi a Henrietta-Raluca Berge, care sunt acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, în formă continuată, acces ilegal într-un sistem informatic, în formă continuată, fals informatic, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată.
În acelaşi dosar, a fost reţinută şi Elena Daniela Vlădoi, angajată la Spitalul Municipal Mangalia, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, în formă continuată, dare de mită (două fapte comise în formă continuată), instigare la acces ilegal într-un sistem informatic (două fapte comise în formă continuată), instigare la fals informatic (două fapte comise în formă continuată), instigare la fals intelectual (două fapte comise în formă continuată).
Au mai fost reţinute alte trei persoane sub acuzaţia de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, dare de mită, acces ilegal într-un sistem informatic, fals informatic, fals intelectual şi spălare a banilor, săvârşite în forma autoratului, complicităţii şi a instigării.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că dosarul are ca obiect investigarea modalităţii în care peste 100 de persoane, majoritatea din judeţele Suceava şi Constanţa, ar fi obţinut certificatul digital european COVID fără să se fi vaccinat.
Conform procurorilor, la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, Pompilia Timofei şi Henriette-Raluca Berge ar fi constituit un grup infracţional organizat care avea ca scop final eliberarea de certificate de vaccinare anti-COVID falsificate, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 250 şi 400 de euro.
‘Ulterior, la acest grup ar fi aderat mai multe persoane, intermediari de încredere (rude, prieteni, etc.), care s-au specializat în racolarea de persoane dornice să obţină astfel de certificate falsificate de vaccinare, la rândul lor percepând comisioane cuprinse între 100 şi 250 de euro, în funcţie de starea materială a clienţilor. Un aspect important la stabilirea ‘tarifului’ era acela al prezenţei persoanei la centrul de vaccinare’, se precizează în comunicat..
Astfel, arată procurorii, în cazul persoanelor dispuse să se deplaseze la Mangalia, tariful cerut de intermediar era de 500 de lei, iar în cazul celorlalte, care nu doreau să se prezinte la centrul de vaccinare, tariful era de 700 de lei şi era perceput pe loc.
‘Mecanismul de comitere a faptelor era unul complex, după racolarea persoanelor dispuse să obţină certificatul respectiv şi primirea banilor, membrii grupului care îşi desfăşurau activitatea în cadrul Centrului de vaccinare ce funcţionează în incinta Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia ar fi efectuat acte specifice în vedere implementării datelor nereale în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări. Legătura dintre membrii grupului ar fi fost asigurată de Elena Daniela Vlădoi care primea comisioanele şi remitea parte din ele celor două asistente. Pentru a ascunde adevărata provenienţă a banilor, intermediarii ar fi remis banii lui Elena Daniela Vlădoi fie prin transfer bancar din conturile unor rude sau prieteni, fie în numerar’, explică anchetatorii.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate marţi la Spitalul Municipal Mangalia, la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare şi la 50 de locuinţe ale unor persoane fizice de pe raza judeţelor Suceava şi Constanţa au fost ridicate, printre altele, sumele de 192.000 lei şi 80.000 euro, informează DNA.
Miercuri, dosarul penal urmează să fie înaintat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a persoanelor reţinute.