Un bărbat a fost arestat preventiv în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, după ce ar fi promis mai multor persoane, în schimbul unor sume de bani, că poate influenţa procurori şi judecători pentru a dispune soluţii favorabile în dosarele în care aceştia sunt implicaţi, a informat, vineri, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 iulie, a unei persone, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea a trei infracţiuni de trafic de influenţă, din care două în formă continuată.
Anchetatorii arată că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 14 iulie, faţă de o altă persoană, pentru comiterea a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată.
Procurorii notează în ordonanţe că, în perioada 2021-2022, una dintre persoane ar fi pretins, direct sau prin intermediul celuilalt, de la mai multe persoane (martori în cauză) sumele de 27.800 euro şi 1.000 lei şi ar fi primit în aceeaşi manieră sumele de 17.600 euro şi 1.000 lei.
‘Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi de inculpat pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care a susţinut că o are asupra unor procurori şi judecători, pe care îi va determina să dispună soluţii/sentinţe favorabile în dosarele în care unele dintre persoanele respective erau parte, dar şi asupra unor poliţişti şi medici legişti pe care îi va determina să rezolve ‘problemele cu un dosar penal’ şi cu ‘procedura de calculare a alcoolemiei”, precizează procurorii anticorupţie.
De asemenea, spun anchetatorii, acesta ar mai fi promis că va interveni şi pe lângă funcţionarii din rândul organelor cu atribuţii în examinarea auto şi îi va determina pe aceştia să-l ajute pe unul dintre martori să treacă proba teoretică.
DNA informează că la data de 15 iulie, primul dintre inculpaţi a fost prezentat Tribunalului Bucureşti, care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.