Constantin Dina, fost director al Corpului de control din cadrul Ministerului Sănătăţii, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că la un concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu i-ar fi transmis unuia dintre candidaţi o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Constantin Dina, la data faptei director al Corpului de control al ministrului Sănătăţii şi preşedinte al unei comisii de concurs, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, şi a Silviei Aramă, la data faptei şi în prezent funcţionar în cadrul Ministrului Sănătăţii, pentru mărturie mincinoasă.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2 – 7 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control al ministrului Sănătăţii, Constantin Dina, în calităţile menţionate, ar fi transmis în mod nelegal celeilalte inculpate o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.
‘Acţionând în această manieră, inculpatul Constantin Dina ar fi facilitat obţinerea de către inculpata Silvia Aramă a unui punctaj care i-ar fi permis acesteia să promoveze proba respectivă’, arată anchetatorii.
Fiind audiată în prezenta cauză, DNA spune că Silvia Aramă ar fi făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată, în sensul că nu ar fi recunoscut ‘ajutorul’ oferit de Constantin Dina în promovarea acelei probe de concurs.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.