Florin Nicolaie Brezan, fost director medical al Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului ‘Alessandrescu Rusescu’, şi Monica Mihaela Lesne, fosta şefă a biroului achiziţii din cadrul instituţiei, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane, respectiv:
* Florin Nicolaie Brezan, la data faptelor director medical (2018-2021) ulterior manager (2022) al Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului ‘Alessandrescu Rusescu’, pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul în formă continuată (şase acte materiale).
*Monica Mihaela Lesne, la data faptelor şefă birou achiziţii în cadrul instituţiei publice menţionate, pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul în formă continuată (trei acte materiale)
*Bogdan Ioan Ştefănescu, în prezent şi la data faptelor purtător de cuvânt al instituţiei şi asociat al SC Media Strategy & Conferences SRL, pentru instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul în formă continuată (şase acte materiale).
*SC Media Strategy & Conferences SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul în formă continuată (şase acte materiale).
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada octombrie 2018 – mai 2022, Bogdan-Ioan Ştefănescu, purtător de cuvânt al Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului ‘Alessandrescu Rusescu’, dar şi acţionar al SC Media Strategy & Conferences SRL, i-ar fi determinat pe directorul medical, ulterior managerul institutului, Florin Brezan şi pe şefa biroului achiziţii, Monica Mihaela Lesne, ambii coinculpaţi în cauză, să întocmească/avizeze/semneze, cu încălcarea legislaţiei primare (OG 119/1999 şi Legea nr. 98/2016 ) o serie de documente pe baza cărora s-au încheiat şase contracte între institut şi firma la care era acţionar era purtătorul de cuvânt al aceluiaşi institut.
Mai mult, anchetatorii spun că, în calitate de firmă prestatoare, SC Media Strategy & Conferences SRL nu ar fi avut capacitate profesională să onoreze serviciile contractate, respectiv ‘Servicii de organizare evenimente/conferinţe’ şi ‘Servicii de promovare şi publicitate’.
‘Ca urmare a activităţilor descrise, s-ar fi produs un prejudiciu de 1.107.512 lei în dauna Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului ‘Alessandrescu Rusescu’, suma respectivă reprezentând folos necuvenit pentru inculpata SC Media Strategy & Conferences SRL’, arată procurorii.
Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului ‘Alessandrescu Rusescu’ a comunicat faptul că se constituie parte civilă, informează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
[…] Florin Nicolaie Brezan, fost director medical al Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului ‘Alessandrescu Rusescu’, şi Monica Mihaela Lesne, fosta şefă a biroului achiziţii din cadrul instituţiei, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de lei, scrie pressonline.ro. […]