Gheorghe Percea, fost primar al localităţii Ciclova Română, judeţul Caraş-Severin, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de fraudă cu fonduri europene.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES, procurorii anticorupţie de la Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de deţinere în alta cauză, a lui Gheorghe Percea, la data faptei primarul localităţii Ciclova Română, judeţul Caraş-Severin, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de instigare, în forma participaţiei improprii, la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în cursul anului 2015, în contextul solicitării unui sprijin financiar în cadrul submăsurii 6.1 – ‘Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’, Gheorghe Percea ar fi determinat şi ajutat două persoane să întocmească şi să depună, fără vinovăţie, la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale mai multe documente false (cereri de finanţare, contracte de concesiune etc.), demersuri în urma cărora acestea ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 271.440 lei.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menţionată, arată DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Caraş Severin.