Iosif Urs, preşedintele Universităţii ‘Titu Maiorescu’ din Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de şantaj, numele său apărând într-o altă cauză, legată de o presupusă fraudă a examenului de licenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în zilele de 10 martie şi 18 mai 2021, în calitate de preşedinte al Universităţii ‘Titu Maiorescu’ şi preşedinte al consiliului de administraţie al universităţii, Iosif Urs ar fi ameninţat o persoană, cadru didactic la aceeaşi universitate, că va da în vileag, în faţa colectivului universităţii şi al asociaţiei membrilor fondatori ai universităţii, a organelor statutare ale acestora (senat, consiliu de administraţie, adunare generală, consiliu etc) o serie de fapte compromiţătoare (legate de cariera politică şi universitară, de exercitarea abuzivă şi păgubitoare a unei anumite funcţii manageriale, de promovarea unor apropiaţi sau a unor rude in funcţii didactice etc.) şi că va determina declanşarea unor anchete disciplinare de către comisia de etică din universitatea amintită, atât împotriva respectivei persoane, cât şi împotriva unei rude a acesteia.
Anchetatorii arată că ameninţările ar fi fost făcute pentru a constrânge persoana respectivă, cadru didactic, să recunoască sau să declare că a ştiut, în iunie 2019, că Iosif Urs urma să fie anchetat, că a avut o legătură cu sesizarea organelor judiciare privind fraudarea examenului de licenţă organizat în iunie 2019 de Facultatea de Drept a Universităţii ‘Titu Maiorescu’ şi să îi spună cine a dat ordin procurorului să-l ancheteze.
Totodată, Iosif Urs ar fi constrâns cadrul didactic să îl sprijine să ajungă la cei despre care crede că pot influenţa soarta dosarului său, să-l ‘închidă’ (fie ei, procurorul sau judecătorul de caz ori cel care le dă ordine), iar în caz contrar să părăsească universitatea prin încetarea contractului individual de muncă.
DNA aminteşte că în cauza privind presupusa fraudă a examenului de licenţă, din sesiunea iunie – iulie 2019, organizat la nivelul Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ‘Titu Maiorescu’ din Bucureşti, Iosif Urs a fost trimis în judecată, iar o altă persoană a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.