Florin Roberto Raica, ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Reghin, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă şi şantaj. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a lui Florin Roberto Raica, ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Reghin, pentru trafic de influenţă (trei fapte) şi şantaj. Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 29 aprilie – mai, inculpatul Florin Roberto Raica, în calitatea menţionată mai sus, printr-un intermediar, ar fi pretins de la trei persoane, cercetate pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei, sumele de 6.750 euro şi 3.300 lei, din care a primit 1.750 euro şi 3.300 lei. ‘În schimbul banilor, inculpatul ar fi promis că va interveni pe lângă funcţionari din cadrul Institutului de Medicină Legală şi că îi va determina să stabilească valori ale alcoolemiei sub limita legală în dosarele în care persoanele respective erau cercetate. De asemenea, inculpatul ar mai fi promis şi rezolvarea favorabilă a cauzelor respective, concretizată prin încheierea unor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu amânarea aplicării pedepsei (scopul final fiind obţinerea permiselor de conducere într-un timp foarte scurt)’, precizează anchetatorii. DNA menţionează totodată că, la data de 14 octombrie, Raica ar fi ameninţat un coleg de serviciu (agent de poliţie) că va face publice mai multe probe compromiţătoare în legătură cu săvârşirea, de către acesta, a unor presupuse fapte de natură penală sau disciplinară. ‘Pentru a nu fi divulgate presupusele probe, agentul ar fi trebuit să convingă anumite persoane să înceteze să mai facă afirmaţii în legătură cu conduita infracţională a ofiţerului Florin Roberto Raica’, spun procurorii. Vineri, Florin Roberto Raica urmează să fie prezentat Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.