Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au efectuat, marţi, percheziţii în zece locaţii din Bucureşti şi trei judeţe într-un dosar în care se cercetează infracţiuni de corupţie comise în acest an, a informat, miercuri, DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni referitoare la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în cursul anului 2021.
‘Marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, s-au efectuate percheziţii domiciliare în 10 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Vaslui şi Giurgiu, dintre care trei sunt sedii ale unor instituţii publice’, se precizează în comunicat.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.
Marţi, procurorii DNA au efectuat percheziţii la sediul Jandarmeriei Române şi la mai multe inspectorate judeţene, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, procurorii verifică organizarea unor concursuri pentru avansarea în corpul ofiţerilor.