Ca urmare a informațiilor false repetate de nenumărate ori în spațiul public, potrivit cărora Elena Lasconi ar fi fost angajata lui Radu Timofte, în perioada 2001-2002, la SRI, președinta USR a cerut clarificarea acestui subiect de către Serviciul Român de Informații.
- ”Într-un răspuns oficial, SRI confirmă ceea ce Elena Lasconi a spus în nenumărate rânduri: nu a colaborat cu SRI, nu a fost angajata acestui serviciu, nu a beneficiat de ajutor din partea Serviciului pentru a cumpăra un apartament.
„Știu că sunt un candidat incomod, știu că nu au cu ce să mă atace, știu că inventează o serie de mizerii pentru a încerca să-i convingă pe români că toți politicienii sunt la fel. Dar nu e așa. Eu nu am ascuns nimic din trecutul meu, ba chiar, vreme de 25 de ani, orice român a putut să vadă dacă mă duc sau nu la serviciu și la ce serviciu mă duc, aprinzând televizorul și urmărindu-mi reportajele, buletinele de știri sau emisiunile. SRI spune negru pe alb că toate mizeriile aruncate despre mine în spațiul public sunt false.
Adevărul iese întotdeauna la lumină! Peste două luni, avem șansa de a schimba real acest sistem susținut de o mână de oameni care, la ordin, execută tot ceea ce li se cere și care urmăresc mereu doar interesul personal”, a declarat Elena Lasconi, președinta USR.
- „Nu este deloc un lucru rușinos să lucrezi pentru Serviciile Române de Informații, este o onoare să îți slujești așa țara. Dar este o rușine să folosești Serviciile pentru jocuri politice ori pentru interese personale.
Nu am lucrat pentru SRI, dar jos pălăria în fața celor care lucrează cu onestitate și profesionalism în acest sistem. Rușine să le fie celor care mint, fac tot soiul de combinații dubioase și folosesc instituțiile statului pentru beneficii personale”, a conchis Elena Lasconi.
Articolul DOCUMENT SRI confirmă că președinta USR, Elena Lasconi, nu a fost angajata sau colaboratoarea Serviciului de Informații apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro