O instanţă din Emiratele Arabe Unite l-a condamnat pe un jurnalist de la Abu Dhabi Sports Channel la doi ani de închisoare pentru un reportaj ‘inventat’ despre moartea a cinci membri ai unei familii infectate cu coronavirus, transmite joi agenţia de presă oficială WAM, preluată de AFP. Un alt inculpat, folosit de ziarist ca partener de interviu, a primit aceeaşi pedeapsă. Ancheta penală a stabilit în august că reportajul a fost ‘în întregime inventat’, că familia descrisă nu există, iar povestea este complet fictivă. Camera de apel a Curţii Federale din Abu Dhabi şi-a însuşit acest punct de vedere şi a pronunţat condamnările de câte doi ani de închisoare pentru cei doi inculpaţi. După ispăşirea pedepsei, jurnalistul – care este cetăţean străin – va fi expulzat din Emiratele Arabe Unite, a adăugat WAM, fără a preciza cetăţenia respectivului. În Emirate s-au consemnat până acum peste 138.000 de cazuri de coronavirus, urmate de peste 500 de decese. Autorităţile susţin că au gestionat exemplar criza sanitară şi avertizează frecvent împotriva ştirilor false care ‘tulbură securitatea şi pacea, răspândesc teroarea şi afectează interesul public’. AFP nu a reuşit să obţină un comentariu de la instituţia publică Abu Dhabi Media, care deţine şi canalul de ştiri cu acelaşi nume, implicat în dosarul reportajului fals. Emiratele Arabe Unite se află pe locul 131 din 180 de ţări în clasamentul mondial al libertăţii presei întocmit de Reporters Sans Frontieres (RSF). În general, în Emirate jurnaliştii consideraţi vinovaţi de calomnie, ofensă adusă autorităţilor sau difuzarea de informaţii false care urmăresc să afecteze imaginea ţării sunt condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea, iar în detenţie sunt de multe ori trataţi rău, arată RSF.