AcasăStiri generaleDoi traficanţi de droguri din Brăila, reţinuţi de DIICOT

Doi traficanţi de droguri din Brăila, reţinuţi de DIICOT

Doi traficanţi de droguri din Brăila au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, după ce în locuinţele lor au fost descoperite 0,5 kg de canabis şi comprimate de ecstasy. Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada septembrie – octombrie 2020, inculpaţii au desfăşurat activităţi de procurare, cumpărare, deţinere, transport şi distribuire a unor droguri de risc şi de mare risc către consumatorii de pe raza municipiului Brăila. Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Brăila au efectuat 6 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate aproximativ 500 de grame de canabis, 180 de comprimate ecstasy, un grinder, 9 telefoane mobile, precum şi sumele de 2.300 de euro şi 12.370 de lei. Miercuri, cei doi inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Brăila cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Brăila.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks