AcasăStiri generaleDolj: A doua ediţie a Festivalului de dans contemporan Connect - la...

Dolj: A doua ediţie a Festivalului de dans contemporan Connect – la Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’

Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’ din Craiova va găzdui, în perioada 14-16 septembrie, cea de-a II-a ediţie a Festivalului de Dans Contemporan Connect, în cadrul căruia vor avea loc două spectacole de dans: ‘My Invisible noisy inside’ (RO) şi ‘La Desnudez’ (ES).

Potrivit reprezentanţilor Naţionalului craiovean, festivalul îşi propune să aducă în prim-plan arta dansului contemporan, să creeze legături între artişti, locuitori şi spaţiile oraşului, transformând Craiova într-un hub al expresiei artistice contemporane.

‘Timp de patru zile, festivalul devine o călătorie prin spaţiile oraşului, în care dansul contemporan se opreşte, (se) inspiră, animă şi schimbă perspective. ‘My Invisible noisy inside’ (coregrafia Beatrice Tudor, România), care va avea loc vineri, pe 15 septembrie, de la ora 19,00, la Sala I.D. Sîrbu, este o declaraţie a dualităţii umane, o analiză personală a tot ceea ce este vizibil şi invizibil, zgomotos sau liniştit, prizonier sau liber în fiecare dintre noi’, afirmă reprezentanţii Teatrului Naţional ‘Marin Sorescu’.

‘La Desnudez’ (‘Goliciunea’), în coregrafia lui, Daniel Abreu), care va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 19,00, la Sala Amza Pellea, este o propunere poetică despre a şti să te iubeşti pe tine, două personaje de pe scenă indicând o idee de polaritate şi o călătorie de la moarte la iubire. Accesul la acest spectacol este permis doar persoanelor cu vârsta peste 16 ani.

‘Festivalul de Dans Contemporan Connect a pornit din dorinţa de a apropia locuitorii de oraşul lor, oferindu-le oportunitatea de a interacţiona cu artiştii prin activităţi din sfera dansului contemporan şi a artelor vizuale. Cu un program variat, festivalul va oferi o serie de experienţe cu spectacole de dans contemporan în teatre şi licee, seri de film, spectacole de improvizaţie în aer liber, o instalaţie video-dans, o expoziţie de fotografie urbană şi ateliere de dans contemporan în şcoli şi teatre’, informează Naţionalul craiovean.

Spectacolele vor avea loc în multiple spaţii din oraş, cum ar fi Teatrul Naţional ‘Marin Sorescu’, Teatrul pentru copii şi tineret Colibri, Casa de Cultură ‘Traian Demetrescu’, Parcul Nicolae Romanescu, Piaţa Mihai Viteazul, Grădina Botanică şi Piaţa William Shakespeare. Accesul la majoritatea activităţilor este gratuit.

Festivalul de Dans Contemporan Connect ediţia a II-a este un proiect produs de Asociaţia Delazero şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks