Acasă93Dolj: Alegeri pentru desemnarea preşedintelui Clubului Universitatea Craiova; abonaţii peste 14 ani,...

Dolj: Alegeri pentru desemnarea preşedintelui Clubului Universitatea Craiova; abonaţii peste 14 ani, chemaţi la vot

Conducerea Clubului Universitatea Craiova a anunţat că, în data de 26 martie a.c., vor avea loc alegerile pentru desemnarea preşedintelui clubului pentru următorii doi ani, alegeri la care vor putea vota toţi abonaţii clubului care au împlinit vârsta de 14 ani.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Clubul Universitatea Craiova, alegerile se vor desfăşura într-un singur tur, iar candidatul care va obţine cele mai multe voturi va fi desemnat preşedinte de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Craiova.

‘Alegerile vor fi declarate valide dacă prezenţa la vot a abonaţilor-electori este de minimum 20%, în caz contrar ele urmând a fi reprogramate la o dată ulterioară. Pentru a putea participa la acest scrutin, candidaţii trebuie să întrunească, în mod cumulativ, mai multe condiţii: să fie cetăţean român cu vârsta minimă de 30 de ani, să aibă studii superioare de lungă durată, să nu fi fost condamnat penal, să se bucure de o probitate morală deasupra oricărei îndoieli şi să nu fi avut luări de poziţie publice împotriva Clubului’, se menţionează în comunicat.

La alegeri pot candida foste glorii ale Clubului, conducători, antrenori sau jucători, unul sau mai mulţi reprezentanţi ai suporterilor, asumaţi public de către aceştia, care prezintă un număr de 100 de semnături de la abonaţii-electori. Totodată, acţionarii Clubului Universitatea Craiova care deţin minimum 5% din acţiuni pot nominaliza un candidat care îndeplineşte condiţiile de a participa la aceste alegeri.

Viitorul preşedinte va conduce din punct de vedere administrativ, economic şi sportiv clubul, sub coordonarea Consiliului de Administraţie al Universităţii Craiova, mandatul său va fi unul pe doi ani, urmând ca de la următoarele alegeri acesta să devină unul de patru ani.

‘Universitatea Craiova îşi doreşte să demonstreze şi prin fapte ceea ce spunem cu toţii în ultimii nouă ani: suporterii Ştiinţei reprezintă raţiunea de a fi a Clubului! Am declarat tot timpul că ne dorim o mai mare implicare a acestora în viaţa administrativă a Universităţii Craiova şi considerăm că acum a venit momentul să trecem la fapte. Invit toţi abonaţii Clubului să participe la aceste alegeri pentru a da legitimitate persoanei care va conduce destinele Ştiinţei în următorii doi ani. Asigur toţi suporterii Universităţii Craiova că alegerile vor fi corecte şi transparente, toţi candidaţii ce se vor înscrie în această competiţie urmând a se bucura în mod egal de suportul actualei echipe manageriale a Clubului’, afirmă Mihai Rotaru, acţionar al Clubului Universitatea Craiova.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks