Elevii Colegiului Naţional ‘Fraţii Buzeşti’ din Craiova au sărbătorit Unirea Principatelor culegând poveşti despre făuritorul Micii Unirii de la părinţi, bunici şi străbunici, pe care le-au spus apoi în cadrul evenimentului cu titlul ‘Alexandru Ioan Cuza, acasă, la olteni!’.
Cadrele didactice care au iniţiat proiectul au afirmat că au dorit să vină în sprijinul preşcolarilor şi al elevilor din clasele primare, gimnaziale şi liceale în ceea ce priveşte alegerea unui model uman în viaţă care să le influenţeze în bine destinul şi descoperirea unor poveşti de viaţă şi povestiri istorice chiar de la părinţi şi bunici, pe care aceştia le-au învăţat pe vremea când erau de vârsta lor.
‘Pandemia a izolat tânăra generaţie în casă, a creat panici, a îndepărtat bunicii de nepoţi. Acum, ne dorim ca în şcoala românească să reînvie un suflu de românaşi, care să ne trezească dintr-un ‘somn’ în care am căzut în urmă cu aproape doi ani. Scopul acestei activităţi culturale a fost de a aşeza la loc de cinste minunate poveşti din viaţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, adunate din vorba poporului care l-a iubit, l-a respectat, de a culege poveşti din leagănul bunicilor şi al dascălilor, de a căuta cântece de dor, de viteji, de oameni simpli, uniţi în cuget şi-n simţiri, de a merge pe urmele unui model uman, cultural şi istoric’, a spus coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare în cadrul Colegiului Naţional ‘Fraţii Buzeşti’, Diana Cotescu.
După ce au cules poveştile, elevii au pus în scenă povestea ‘Ocaua lui Cuza’, într-o viziune personală, pentru a simţi sărbătoarea Unirii Principatelor Române.
Potrivit organizatorilor, ideea de la Colegiul Naţional ‘Fraţii Buzeşti’ din Craiova a inspirat şi elevi din alte şcoli din ţară să caute modele umane, poveşti de viaţă şi povestiri istorice chiar la ei acasă. Astfel, în acest proiect au intrat Liceul cu Program Sportiv ‘Petrache Trişcu’ Craiova, Liceul Teoretic ‘Tudor Arghezi’ Craiova, Colegiul Naţional ‘Carol I’ Craiova, Colegiul Naţional ‘Elena Cuza’ Craiova, Şcoala Generală ‘Sfântul Gheorghe’ Craiova, Liceul ‘Traian Vuia’ Craiova, Liceul Tehnologic din Govora, Colegiul Naţional ‘Mircea cel Bătrân’ Râmnicu Vâlcea, Şcoala Gimnazială Nr.5 Râmnicu Vâlcea, Şcoala Gimnazială Nr.4 Râmnicu Vâlcea, G.P.N Mihăieşti-Măgura; Colegiul Naţional ‘Alexandru Odobescu’ Piteşti; Colegiul Naţional ‘Mihai Eminescu’ Iaşi, Şcoala Gimnazială ‘Gheorghe Nicolau’ Roman, Colegiul Naţional de Informatică ‘Grigore Moisil’ Braşov, Şcoala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Grădiniţa cu program prelungit Nr. 5 Sibiu.