Aproximativ 47.000 de persoane din judeţul Dolj vor primi în această perioadă pachete cu alimente de bază achiziţionate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).
Potrivit Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, aceasta este cea de-a cincea tranşă de pachete care se vor distribui prin unităţile administrativ teritoriale.
‘Pachetele vor ajunge la aproximativ 47.000 de beneficiari din Dolj, categoriile eligibile conform O.U.G. nr.84/21.05.2020 fiind următoarele: familii şi persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat; familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei; persoane sau familii aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente sau în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale’, informează Prefectura Dolj.
Pachetul conţine 12 alimente de bază care provin de la producători din România: făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg); mălai (4 pungi de 1 kg); paste făinoase (2 pungi de 400 g); ulei (4 sticle de 1 l); zahăr (2 pungi de 1 kg); orez (4 pungi de 1 kg); conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml); gem de fructe (1 borcan de 360 g); gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
Livrările către unităţile administrativ-teritoriale se desfăşoară în perioada 14-23 noiembrie 2022.