Asociaţia ‘Vasiliada’ a Mitropoliei Olteniei a fost distinsă cu două premii la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială pentru ajutorarea a mii de persoane vulnerabile din judeţul Dolj în perioada de pandemie din 2020-2021.
Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei ‘Vasiliada’, aceasta a obţinut ‘Distincţia de Excelenţă pentru susţinerea profesiei de asistent social’, iar preşedintele asociaţiei, preotul Adrian Stănulică, a fost premiat la categoria ‘Personalităţi care s-au remarcat în perioada 2020-2021’, în domeniul asistenţei sociale, datorită proiectelor şi campaniilor sociale derulate în judeţul Dolj.
‘Premiul se datorează colegilor mei de la Asociaţia Vasiliada, precum şi tuturor celor care văd în ‘Vasiliada’ locul unde pot să înfăptuiască binele, ca expresie a dragostei faţă de semenii vulnerabili. Acest sentiment face ca fiecare proiect al nostru să depăşească limitele instituţionale şi să devină o lucrare a întregii comunităţi. La ‘Vasiliada’, spunem adesea că faptele bune sunt lumină! Iar în aceasta perioadă dificilă prin care trece lumea de astăzi, cred că lumina pe care este bine să o aşezăm în sfeşnic, pentru a lumina tuturor, este dragostea, pentru că ‘Dragostea nu cade niciodată!”, a declarat pr. Adrian Stănulică.
Activitatea desfăşurată de Asociaţia ‘Vasiliada’, în perioada 2020-2021, poate fi rezumată în cifre astfel: peste 100 de asistenţi sociali, psihologi, preoţi, profesori şi voluntari implicaţi în acţiuni sociale; peste 30 de parteneriate comunitare, dezvoltate cu instituţii publice şi private; 200 de copii, majoritatea din mediul rural, au primit gratuit tablete necesare pentru a avea acces la şcoala online; 300 de copii cu risc de abandon şcolar au beneficiat de programe de educaţie remedială, după perioada stării de urgenţă; peste 3500 de persoane vulnerabile din judeţul Dolj au beneficiat de sprijin direct, în perioada 2020-2021.
Asociaţia ‘Vasiliada’ îl are ca preşedinte de onoare pe ÎPS Irineu, arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, iar în cei 20 de ani de activitate socială a devenit una dintre cele mai active instituţii caritabile din Oltenia, fiind singura instituţie din Craiova care are un centru pentru persoanele fără adăpost.
De la înfiinţare şi până în prezent, Asociaţia ‘Vasiliada’ a dezvoltat programe şi proiecte sociale, pentru numeroase categorii de persoane aflate în dificultate, precum: copii aflaţi în risc de abandon şcolar; copii cu cerinţe educaţionale speciale; copii supuşi diferitelor forme de abuz/risc social; persoane fără adăpost; persoane cu dizabilităţi; persoane vârstnice aflate în dificultate; persoane/comunităţi afectate de calamităţi naturale; persoane aflate în căutarea unui loc de muncă; victime ale violenţei domestice; persoane de etnie romă cu risc de marginalizare socială. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)