Un bărbat de 54 de ani, din comuna Stoina, judeţul Gorj, a decedat, marţi, în comuna Brădeşti din judeţul Dolj, după ce rampa de încărcare a platformei unei sonde de foraj a căzut peste el, informează IPJ Dolj.
‘Poliţişti din cadrul Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza comunei Brădeşti o persoană s-a accidentat. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii secţiei şi un criminalist din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi, fiind identificat un bărbat de 54 de ani, din comuna Stoina, sat Păişani, judeţul Gorj, care se afla în stare de inconştienţă. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că rampa de încărcare de pe o platformă a unei sonde amplasată pe raza comunei Brădeşti s-ar fi desprins şi ar fi căzut peste bărbatul în cauză’, precizează IPJ Dolj.
La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD care a efectuat manevre de resuscitare a bărbatului, fără rezultat însă, fiind declarat decesul acestuia.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea şi neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, fiind dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Totodată, au fost informaţi şi reprezentanţi din cadrul ITM Dolj.