AcasăStiri generaleDolj: CJ a dat autorizaţie de construire pentru extinderea şi modernizarea Aeropotului...

Dolj: CJ a dat autorizaţie de construire pentru extinderea şi modernizarea Aeropotului din Craiova, proiect de 97 milioane euro

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a informat, marţi, că a emis autorizaţia de construire pentru extinderea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Craiova, investiţie de 97 milioane euro, care se realizează cu finanţare europeană.

Proiectul este implementat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 şi are ca punct central construirea unui nou terminal pentru pasageri, cu o capacitate anuală de aproape 2 milioane de călători.

‘Am emis autorizaţia de construire pentru realizarea noului terminal al Aeroportului Internaţional Craiova. Este primul pas în cadrul acestei importante investiţii, susţinute printr-un demers cu finanţare nerambursabilă în valoare de 97 de milioane de euro. De aici începe greul, din acest moment începe implementarea celui mai mare proiect pe care l-am accesat din fonduri europene. Ne dorim să extindem aeroportul cu un terminal nou, dar şi să asigurăm tot ceea ce înseamnă infrastructura şi echipamentele necesare pentru a ne conforma standardelor internaţionale. Vrem ca obiectivul nostru să devină unul de importanţă regională – nu doar pentru Oltenia, ci pentru toată zona care mai cuprinde nordul Bulgariei şi partea de nord-est a Serbiei – şi astfel să ajungem în perioada următoare la 2 milioane de pasageri anual’, a declarat preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internaţional Craiova va avea o suprafaţă desfăşurată de peste 3 hectare şi va asigura condiţiile pentru procesarea unui număr de 1.933.186 de călători pe an. La subsolul noii construcţii se vor regăsi spaţii destinate carantinei, azilanţilor sau reţinuţilor, zona pentru procesarea bagajelor, spaţii tehnice şi pentru depozitare. Holul central al terminalului, dezvoltat pe 2 niveluri, va cuprinde sala de aşteptare alocată sosirilor, cu monitoare de afişaj pentru curse (atât sosiri de aeronave, cât şi plecări), zona de check-in, birouri ale companiilor aeriene, cabinet medical şi spaţii comerciale.

Parterul clădirii va fi dedicat preluării fluxurilor de sosiri, separat pentru interne şi internaţionale, cu zonă de preluare a bagajelor şi zonă pentru controlul paşapoartelor şi controlul de securitate. Etajul, conceput pentru gestionarea fluxurilor de plecări, include zona de control al paşapoartelor şi porţile de îmbarcare (2 pentru plecări interne, 5 pentru plecări externe), săli de aşteptare separate pentru destinaţiile interne şi cele internaţionale, precum şi spaţii de birouri pentru personalul aeroportului, al Serviciului Român de Informaţii, al autorităţii vamale şi al Poliţiei de Frontieră.

Contractul de proiectare şi executare a lucrărilor pentru proiectul ‘Extinderea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Craiova’ a fost atribuit asocierii de firme Construcţii Erbaşu SA – Grup Primacons SRL – Váhostav-SK a.s., la o valoare de 348.193.438,36 lei, fără TVA. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks