Acasă93Dolj: Colecţia de 100 cărţi poştale 'Demnitate şi Curaj' dedicată rezistenţei anticomuniste,...

Dolj: Colecţia de 100 cărţi poştale ‘Demnitate şi Curaj’ dedicată rezistenţei anticomuniste, prezentată la Craiova

Colecţia unicat ‘Demnitate şi Curaj’ lansată de Poşta Română, ce conţine 100 de cărţi poştale cu figurile unor personalităţi sau ale unor persoane mai puţin cunoscute care au luat atitudine împotriva regimului comunist, a fost prezentată, luni, la Craiova de preşedintele filialei locale a Uniunii Scriitorilor, Mihai Firică, şi istoricul Mihai Ghiţulescu.

‘Vorbim de personalităţi şi de oameni adevăraţi care au luptat pentru libertate. Cred că la rândul dumneavoastră, din meseria pe care o practicaţi (n.red.: cea de jurnalist), acest serviciu public, serviţi binele nostru comun servind libertatea. Dacă ne raportăm la perioada de dinainte de 1989, vorbim de un univers concentraţional, de o societate în care nu se putea vorbi liber, în care nu se putea comunica firesc, exista cenzură, existau temniţele comuniste, exista un spaţiu în care non valorile se aflau la putere şi impuneau un regim nedorit de către români. Este un adevăr istoric’, a spus Mihai Firică, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de Sucursala Regională Craiova a Poştei Române.

Acesta a arătat că acest eveniment are loc în anul centenar Monica Lovinescu.

‘Vreau să felicit Compania Naţională Poşta Română pentru această iniţiativă, construită alături de parteneri prestigioşi, care găsesc de cuviinţă în anul centenar Monica Lovinescu să marcheze, prin diseminarea acestor informaţii publice, faptele eroice ale acelor români care au luptat pentru libertate, fie că au făcut-o din exil de la microfonul unor posturi de radio precum Europa Liberă, fie că au făcut-o de aici, prin opere literare sau culturale, sau oameni anonimi, care a considerat că trebuie să le dea un semn celorlalţi dn societate’, a mai menţionat Mihai Firică.

La rândul său, istoricul Mihai Ghiţulescu a afirmat că această campanie a Poştei Române este un omagiu pentru cei care au îndrăznit să vorbească împotriva comunismului şi care astăzi au rămas uitaţi, însă aduce şi o serie de învăţături istorice distrugând mai multe mituri despre acest regim.

‘Modul de a face frondă, nu îi zic disidenţă, nu îi zc rezistenţă, pentru că sunt termeni foarte controversaţi, era foarte divers. Cei mai mulţi oameni pur şi simplu vorbeau, nu făceau decât să povestească ce au auzit la Europa Liberă şi eventual să critice dintr-un motiv sau altul regimul şi, har Domnului!, motive se găseau. Mult mai puţini erau cei care se exprimau în scris, cei care încercau să împartă manifeste bătute la maşină, iar dacă erau chiar inconştienţi – scrise de mână sau folosind tot felul de dispozitive artizanale, şi foarte puţini erau cei care aveau aşa numită literatură de sertar. Din Oltenia avem cinci persoane prezentate în această colecţie (…) Eu sunt cumva istoric. Istoricul este mai apropiat de medicul legist decât de preot. De aceea apreciez această campanie ca un omagiu pentru cei care au îndrăznit împotriva comunismului şi care astăzi au rămas uitaţi, dar mai importante mi se par învăţăturile istorice şi prin această colecţie de cărţi poştale care puse cap la cap ca un volum se distrug mai multe mituri despre regimul comunist’, a spus istoricul Mihai Ghiţulescu.

Istoricul craiovean a mai afirmat că dincolo de importanţa istorică, colecţia vorbeşte şi aduce şi unele învăţături pentru cei de astăzi. ‘Să îndrăznim să ne spunem nemulţumirile, chiar cu riscul de a fi un pic marginalizaţi de ceilalţi, pentru că azi avem ceea ce oamenii aceia nu aveau, adică libertate. Şi totuşi ei îndrăzneau, într-o formă sau alta, după puterea lor, după ştiinţa lor, dar totuşi voiau să facă ceva. De foarte multe ori, noi, astăzi, ne ferim pentru a nu avea probleme cu mult mai mici decât cele pe care le puteau avea ei’, a mai afirmat Mihai Ghiţulescu.

Potrivit organizatorilor, campania ‘Demnitate şi Curaj’ îi cinsteşte pe românii care au îndrăznit să sfideze regimul comunist şi să lupte pentru drepturile lor, indiferent de consecinţe, marcând totodată şi Anul centenar Monica Lovinescu.

Colecţia de cărţi poştale se împarte în două categorii: ‘Chipuri ale rezistenţei’ unde sunt incluşi Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, Elisabeta Rizea, Adriana Georgescu, Aniţa Nandriş, Annie Bentoiu, Dinu Pillat, acestea fiind realizate de Editura Humanitas, şi categoria ‘Eroi anonimi’, realizată în parteneriat cu CNSAS, care cuprinde ‘figuri locale care au sfidat regimul comunist în perioada 1975-1989, fiind pedepsiţi cu închisoarea sau cenzura’. AGERPRES / (A – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks