AcasăStiri generaleDolj: Consiliul Judeţean a semnat primul contract la nivel naţional finanţat prin...

Dolj: Consiliul Judeţean a semnat primul contract la nivel naţional finanţat prin Programul Regional 2021-2027

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, au semnat, vineri, un contract de 63 de milioane de euro pentru modernizarea unui tronson de peste 44 de kilometri din drumul judeţean 641.

Acesta este primul contract de finanţare parafat, la nivel naţional, prin intermediul Programului Regional 2021 – 2027 şi cel mai mare contract, ca valoare, din istoria Consiliului Judeţean Dolj

‘Astăzi semnăm contractul pentru modernizarea drumului judeţean 641, o investiţie cu valoarea totală de aproximativ 63 de milioane de euro, inclusiv TVA. Este cel mai mare contract, ca valoare, din istoria Consiliului Judeţean Dolj şi primeşte finanţare în noul exerciţiu financiar european, fiind totodată şi primul contract din ţară semnat prin intermediul noului Program Regional 2021 – 2027. Suntem în faţa unui demers pe care îl derulăm integral cu finanţare nerambursabilă, pentru că şi proiectarea acestui drum s-a realizat tot cu fonduri europene. Dovedim, încă o dată, că accesarea finanţărilor nerambursabile nu este doar o deviză, ci un adevărat mod de a ne desfăşura activitatea. De altfel, închidem acest an cu aproape 200 de milioane de euro atrase de la Uniunea Europeană, bani care intră în judeţul Dolj’, a spus preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Tronsonul de drum care va fi modernizat are lungimea de peste 44 kilometri, traversând şase comune – Teslui, Drăgoteşti, Robăneşti, Pieleşti, Gherceşti şi Mischii – şi deserveşte în mod direct o zonă cu o populaţie de peste 14.000 de locuitori.

Proiectul de modernizare a acestui tronson al DJ 641 are o valoare totală de 311.877.525,86 lei, inclusiv TVA, sumă din care 248 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă. Investiţia mai include reabilitarea a 12 poduri şi construirea unuia nou, amenajarea a 76 de staţii de autobuz, precum şi realizarea a 27,362 kilometri de canalizare pluvială şi a 57 de podeţe transversale.

La eveniment au fost prezenţi şi directorul Direcţiei Afaceri Europene a CJ Dolj, Dana Băluţă, şi primarii celor şase comune prin care trece acest drum judeţean. AGERPRES / (A – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks