Preşedintele tineretului liberal doljean, Doru Câplea, şi preşedintele tineretului liberal craiovean, Bianca Epure, au reclamat că au fost bătuţi, joi după-amiază, în comuna Breasta, judeţul Dolj, de un grup de patru cetăţeni din localitate.
Potrivit PNL Dolj, cei patru agresori ar fi apropiaţi ai primarului PSD al localităţii Breasta.
‘Preşedintele tineretului liberal doljean, Doru Câplea, şi Bianca Epure, preşedintele tineretului liberal craiovean, au fost bătuţi cu bestialitate de patru cetăţeni ai comunei doljene Breasta. Imediat după incident, colegii noştri au apelat serviciul 112, la faţa locului prezentându-se mai multe echipaje de poliţie şi o ambulanţă. Cei doi colegi agresaţi au dat declaraţii organelor de poliţie în vederea stabilirii agresorilor. Ulterior, au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru investigaţii amănunţite. Conform locuitorilor comunei, agresorii sunt apropiaţi ai primarului PSD din Breasta, Ion Vizitiu, protagonistul unui scandal mediatic ca urmare a demersului său de a concesiona tabăra din localitate la un preţ mult subevaluat. Reamintim că un incident identic a avut loc săptămâna trecută, când un membru al unei alte formaţiuni politice a fost bătut de apropiaţii primarului Vizitiu’, susţine conducerea PNL Dolj, într-un comunicat de presă.
Cele două persoane agresate au fost transportate la spital pentru investigaţii. ‘Din ce întâmplate în ultima perioadă în comuna doljeană, putem spune că legea pumnului este singura cale de rezolvare a ‘dificultăţilor mediatice’ ale edilului comunei Breasta. Solicităm organelor abilitate să cerceteze cu celeritate aceste fapte de o gravitate fără precedent în judeţul Dolj, să identifice făptaşii şi persoanele care i-au instigat şi să ia măsurile legale care se impun’, se mai spune în comunicatul PNL Dolj.
IPJ Dolj a comunicat că a deschis un dosar pentru infracţiuni de lovirea sau alte violenţe. ‘În această seară, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Breasta au fost sesizaţi, prin apel 112, de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, atât el cât şi o tânără de 22 de ani ce îl însoţea, ar fi fost agresaţi fizic. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au fost găsiţi cei doi, declarând verbal că au fost agresaţi de persoane necunoscute în timp ce se aflau pe o stradă din comuna Breasta. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă’, au informat reprezentanţii IPJ Dolj. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)