Pe mai multe cursuri de apă din bazinul hidrografic Jiu au apărut, în ultimele 24 de ore, fenomene de iarnă precum gheaţă la mal, poduri de gheaţă, ace de gheaţă şi năboi, iar specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) monitorizează situaţia.
Potrivit ABA Jiu, pe râul Jiu, în ultimele 24 de ore, nivelurile şi debitele au fost variabile pe întreg cursul de apă, iar nivelurile apei, la staţiile hidrometrice, se situează sub cotele de apărare.
‘La ora actuală, pe mai multe cursuri de apă din bazin sunt prezente fenomene de iarnă precum greaţă la mal, pod de gheaţă, ace de gheaţă şi năboi astfel: gheaţă la mal pe Bărbăteni, Vulcan, Lonea-Jiu, Livezeni, Jieţ, Dărăneţti, Peştera Bolii, Polatiştea, Iscroni (judeţul Hunedoara); Negoieşti, Albeşti, Breasta, Gabru (judeţul Dolj), Tg.Cărbuneşti, Turburea, Baia de Fier, Ciocadia, Săcelu (judeţul Dolj); pod de gheaţă cu ochiuri – Jiu amonte Rostovanu, Buta, Câmpu lui Neag, Lonea-Taia, Petroşani (judeţul Hunedoara); pod de gheaţă – Rostovanu (Hunedoara), Scăieşti, Dragoia, Fântânele (Dolj); ace de gheaţă: Sadu,Teleşti, Bustuchin, Pojaru, Novaci, Vaidei (Gorj); năboi: Sadu şi Turburea (Gorj)’, informează ABA Jiu.
Conform datelor transmise de staţiile hidrometrice aflate pe teritoriul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu, în ultimele 24 de ore vremea s-a menţinut rece, mai ales dimineaţa şi noaptea, temperaturile minime fiind cuprinse între – 22.0 gr. la Iscroni (Hunedoara) şi – 9.0 gr. la Craiova, iar cele maxime între 1.5 gr. la Tg.Jiu şi 1.0 gr. la Băileşti, Calafat, Bechet. Cantităţile maxime de precipitaţii şi grosimea maximă a stratului de zăpadă au fost: la S.H. Petroşani – strat de zăpadă de 44 cm la Peştera Bolii; la S.G.A. Gorj – strat de zăpadă de 62 cm la Rânca; la S.G.A. Mehedinţi – 2.3 l/mp la Cujmir: strat de zăpadă de 1 cm la Corlăţel; la S.G.A. Dolj – 1.0 l/mp la Băileşti. Cantităţile de precipitaţii înregistrate pe teritoriul judeţului Dolj au fost de 0.1 l/mp la Afumaţi şi de 1.0 l/mp la Băileşti.