Aproximativ 1.500 de elevi ai Colegiului Naţional ‘Fraţii Buzeşti’ din Craiova, împreună cu cadrele didactice ale liceului sunt aşteptaţi, joi, să participe la un marş prin centrul oraşului, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea acestei unităţi de învăţământ.
Potrivit reprezentanţilor Colegiului, marşul se numeşte ‘Aşa suntem noi buzeştenii’, iar cei aproximativ 1.500 de elevi, însoţiţi de cadre didactice, vor parcurge traseul de la unitatea şcolară până la Piaţa ‘Mihai Viteazul’. Ei vor fi îmbrăcaţi cu tricouri tematice şi vor avea confecţionate pancarte cu mesaje adecvate solemnităţii momentului. În piaţă ei vor scanda mesaje, vor intona imnul şcolii şi vor da drumul la 1.500 de baloane cu heliu.
‘Elevii şi cadrele didactice speră că în acest mod vor atrage atenţia asupra importanţei acestui eveniment -140 de ani de existenţă, 140 de ani plini de succese!’, au anunţat reprezentanţii Colegiului.
Primăria municipiului Craiova a anunţat că pentru acest marş se va închide circulaţia rutieră pe sectoarele de drum: str. Matei Basarab, bld. Ştirbei Vodă şi Calea Unirii, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihail Kogălniceanu şi intersecţia cu bld. Ştirbei Vodă.
Colegiul National ‘Fraţii Buzeşti’ din Craiova marchează, în această săptămână, împlinirea a 140 de ani de la înfiinţare, prilej cu care, marţi, la Cercul Militar din municipiu, a fost organizată o ceremonie festivă la care au participat personalităţi de marcă din toate domeniile în calitate de foşti absolvenţi, reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale, profesorii, elevi şi părinţi.
Cu acest prilej, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, a înmânat conducerii Colegiul Naţional ‘Fraţii Buzeşti’ o plachetă şi o diplomă aniversară ‘Nicolae Iorga’ pentru activitatea educativă şi performanţele înregistrate în cei 140 de existenţă.
‘Din 1882 şi până în prezent, istoria învăţământului românesc s-a scris şi prin contribuţia excepţionala a tuturor profesorilor şi elevilor care şi-au legat numele de cel al acestei prestigioase şcoli craiovene’, au anunţat, cu acest prilej, reprezentanţii conducerii liceului.
Printre absolvenţii de renume ai Colegiului Naţional ‘Fraţii Buzeşti, se află scriitorul Marin Sorescu, artistul Sabin Bălaşa, academicianul Radu Voinea, actorul Marcel Iureş, medicul Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române şi mulţi alţii.
Până la finalul săptămânii, elevii şi profesorii Colegiului vor fi implicaţi în proiecte diverse: conferinţe ştiinţifice cu participarea unor cadre didactice de la cele doua universităţi craiovene, lansări de carte, concursuri de creaţie literară, de informatică, dezbateri, reprezentări ale unor piese de teatru originale, concursuri de gastronomie, expoziţii de lucrări plastice, de fotografie şi de proiecte tehnologice, întreceri sportive. AGERPRES / (A, AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)