Craiovenii au ocazia să admire pentru prima oară medalia de aur obţinută la Expoziţia Universală de la Paris de arhitectul Édouard Redont pentru proiectul Parcului ‘Nicolae Romanescu’.
Aflată în patrimoniul Muzeului Olteniei, medalia de aur va fi expusă la Casa Bibescu din Parcul ‘Romanescu’ de vineri, 29 septembrie, ora 12,00, până duminică, 1 octombrie, informează Primăria Craiova.
Acţiunea face parte din seria manifestărilor dedicate Parcului ‘Nicolae Romanescu’, la împlinirea a 120 de ani de la inaugurarea sa din 29 septembrie 1903.
‘Astfel, de vineri seara, vom intra în atmosfera de poveste a începutului de secol XX, cu ajutorul corpului de balet de la Opera Română Craiova, care ne invită la vals, în Piaţa ‘Mihai Viteazul’, începând cu ora 18.00. Weekendul va fi plin de evenimente ce vor aduce în prim plan detalii, documente şi schiţe inedite din timpul construirii, dar şi viziunea artiştilor sau a oamenilor simpli ce au dorit să facă parte din povestea parcului, de atunci şi până în zilele noastre. Încă de la intrarea în parc, craiovenii vor avea ocazia de a vedea documente puse la dispoziţie de Biblioteca Judeţeană ‘Alexandru şi Aristia Aman’. Cei care vor să afle mai multe detalii, sunt aşteptaţi să se îndrepte spre Casa Bibescu. Pasionaţii de istorie pot vedea, în premieră, fotocopii ale documentelor originale, sub semnătura lui Nicolae Romanescu şi a lui Édouard Redont, documente puse la dispoziţie de Serviciul Judeţean Dolj al Arhivelor Naţionale’, se menţionează într-un comunicat al Primăriei Craiova.
Schiţele parcului, exact aşa cum au fost ele depuse la Primăria Craiova în anii 1901 – 1902, personajele cheie şi atmosfera din timpul construirii parcului se vor putea vedea şi printr-o hologramă, concepută special de echipa de la Teatrul Colibri, ce se va derula, pe parcursul weekendului, în Casa Bibescu.
‘La fel ca în ziua inaugurării din 1903, deşi au trecut 120 de ani, craiovenii vor putea admira o frumoasă colecţie de costume specifice perioadei La Belle Époque, din colecţia Oanei Creţu. De asemenea, nu vor lipsi nici antichităţile, obiectele de manufactură, bijuteriile şi accesoriile care se purtau în anii 1900. Cum la inaugurarea din 1903, Nicolae Romanescu a acordat o mare atenţie expoziţiilor de pictură, dar şi costumelor tradiţionale, acestea nu vor lipsi nici la 120 de ani distanţă. Surprizele vor fi la tot pasul iar printre ele se mai numără momentele de vals, şezătoarea cu domniţe, o expoziţia de artă digitală, concerte de fanfară şi de muzică clasică. Cel mai frumos moment al călătoriei în timp va fi, cu siguranţă, parada costumelor de epocă. Programată sâmbătă, 30 septembrie 2023, începând cu ora 11.00, pe traseul Piaţa Mihai Viteazul – Calea Unirii – Parcul Nicolae Romanescu, parada va recrea atmosfera anilor 1900, aşa cum o ştim din cărţi, dar şi cum o văd copiii în zilele noastre, care şi-au dat frâu imaginaţiei şi au creionat cele mai frumoase costume de epocă din materiale reciclabile’, se menţionează în comunicat.