Noul prefect al judeţului Dolj, Daniela Barbu (PSD), şi cei doi subprefecţi – Nicuşor Roşca (PNL) şi Venera Popescu (din partea Minorităţilor) – au fost, joi, învestiţi în funcţii, în cadrul unei eveniment desfăşurat în sistem de videoconferinţă.
După depunerea jurământului, Daniela Barbu, care vine din funcţia de viceprimar al municipiului Craiova, le-a solicitat angajaţilor Instituţiei Prefectului să se implice în rezolvarea problemelor oamenilor.
‘De acum, mă voi ocupa de tot ceea ce înseamnă punerea în aplicare a programului de guvernare. Mă bazez pe sprijinul profesioniştilor din Instituţia Prefectului, unităţilor din prima linie, serviciilor deconcentrate, unităţilor administrativ-teritoriale şi, bineînţeles, mass-media. România, ca şi celelalte ţări ale lumii, trece printr-o perioadă dificilă, generată de pandemie, şi nu numai. După cum bine ştiţi, provin dintr-o formaţiune care are la bază social-democraţia, motiv pentru care vă solicit, vă rog, începând de astăzi, să căutăm şi să rezolvăm problemele şi nevoile oamenilor. În concluzie, aştept colaborare, implicare, bună-credinţă, empatie, asigurându-vă, în acelaşi timp, de aceeaşi atitudine, astfel încât instituţiile şi administraţiile din judeţ să funcţioneze prompt, eficient şi în interesul oamenilor’, a spus noul prefect de Dolj, Daniela Barbu.
Daniela Barbu era viceprimar al municipiului Craiova din 2020 şi a mai ocupat funcţiile de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, secretar de stat în Ministerul Muncii, preşedinte al ANOFM, director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Craiova. În 12 decembrie 2021, Biroul Judeţean al PSD Dolj a decis susţinerea acesteia pentru funcţia de prefect al judeţului Dolj.
Subprefectul Nicuşor Roşca (PNL) ocupa, din 2020, funcţia de prefect al judeţului din care a fost miercuri demis. Acesta a fost director adjunct la APIA Dolj şi a lucrat în mai multe societăţi din domeniul agricol.
Venera Popescu reprezintă Asociaţia Macedonenilor din România (AMR) din partea căreia a fost, în perioada 2016-2020, deputat în Parlamentul României. Popescu are mai multe procese în instanţă cu fosta preşedintă a AMR, Constantina Dumitrescu, după ce aceasta din urmă a fost exclusă din Asociaţie.
La învestire au fost prezenţi primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, parlamentarii PSD de Dolj, directori ai instituţiilor deconcentrate.