O expoziţie temporară dedicată Familiei Regale a României va fi vernisată în această săptămână la Muzeul Olteniei din Craiova, care doreşte să marcheze astfel titulatura de muzeu de importanţă naţională obţinută recent din partea Guvernului României, ca o încununare a activităţii din ultimul secol.
Potrivit reprezentanţilor muzeului, expoziţia temporară ‘Familia regală a României reflectată în colecţiile Muzeului Olteniei’ prezintă o mare varietate de obiecte, de la documente, brevete, medalii şi decoraţii până la litografii, fotografii, cărţi poştale sau monede şi bancnote cu efigiile regilor României.
Astfel, publicul va putea descoperi în cadrul expoziţiei o multitudine de piese remarcabile, precum invitaţia primită de Alexandru Robescu, viitor maestru al Curţii Principilor Moştenitori Ferdinand şi Maria şi ulterior Mare Maestru al Curţii Regale, la Serbările Încoronării din anul 1881, statuia din bronz a Regelui Carol I realizată de Wladimir Hegel cu prilejul jubileului de 40 de ani de domnie, ultimul portret al fondatorului dinastiei făcut în 1913 de Otillia Michail-Oteteleşanu, portretul Principesei Maria cu semnătura olografă a acesteia, sigiliul Casei Majestăţii Sale Regina Maria ori Agenda Palatului Regal din anul 1930 în care sunt consemnate audienţele la Rege şi diversele îndatoriri publice ale Majestăţii Sale.
‘Muzeul Olteniei şi-a îmbogăţit colecţiile în anul 2019 prin achiziţionarea unei părţi dintr-o importantă colecţie bucureşteană, în cadrul căreia o pondere semnificativă era deţinută de obiecte de artă plastică şi decorativă, dar şi de cărţi poştale şi fotografii cu membrii Familiei Regale a României. Acest fapt a dus la ideea organizării unei expoziţii dedicate Casei Regale, cu atât mai mult cu cât un astfel de demers expoziţional nu a fost decât rareori întreprins până acum la Craiova, iar de amploarea celei pe care o vizăm prin această expoziţie, niciodată’, anunţă reprezentanţii Muzeului Olteniei.
Expoziţia temporară ‘Familia regală a României reflectată în colecţiile Muzeului Olteniei’ va fi vernisată în data de 13 iulie, la ora 11,00, la Secţia de Istorie-Arheologie a muzeului.