Acasă93Dolj: Peste 1.500 de vehicule abandonate în municipiul Craiova; 469 - ridicate...

Dolj: Peste 1.500 de vehicule abandonate în municipiul Craiova; 469 – ridicate de Poliţia Locală

Poliţia Locală Craiova a identificat, din 2019 şi până în prezent, un număr de 1.505 vehicule pe domeniul municipiului ca fiind abandonate sau fără stăpân, iar 469 dintre acestea au fost ridicate potrivit prevederilor Legii 421/2002 care reglementează regimul juridic al acestor vehicule.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de către Poliţia Locală a Municipiului Craiova, din numărul total de 1.505 vehicule pentru care s-a procedat la afişarea somaţiei pe caroserie, 887 de vehicule au fost ridicate de pe domeniul public de către proprietarii/deţinătorii legali, iar din verificările efectuate de către poliţiştii locali a reieşit că un număr de 407 vehicule au îndeplinit condiţiile de a circula pe drumurile publice, având inspecţia tehnică periodică valabilă.

Din cele 469 de maşini ridicate, 211 au fost ridicate după ce deţinătorii nu au răspuns în termenul de 10 zile la somaţiile de ridicare, iar 35 dintre acestea au fost restituite proprietarilor la solicitarea acestora şi 176 vehicule au trecut în proprietatea Primăriei Municipiului Craiova.

De asemenea, 258 vehicule au fost ridicate de pe domeniul proprietate a municipiului Craiova pentru nerespectarea prevederilor hotărârii Consiliului Local nr. 107/2021, potrivit căreia ‘constituie contravenţie – ocuparea domeniului public/privat al municipiului Craiova cu rulote, remorci, platforme ridicare/tractare vehicule, autovehicule fără numere de înmatriculare/cu numere de înmatriculare expirate, autovehicule cu urme vizibile şi olfactive de degradare, autovehicule în interiorul cărora sunt depozitate reziduuri care reprezintă un focar de infecţie pentru comunitate’.

‘Din cele 258 vehicule care au fost ridicate conform dispoziţiilor mai sus menţionate, un număr de 47 vehicule nu au fost revendicate de către proprietarii/deţinătorii legali, astfel că aceste vehicule au intrat în procedura instituită de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenurile aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale. Astfel, în baza actelor normative precizate, un număr de 469 vehicule au fost ridicate de pe domeniul proprietate a municipiului Craiova în perioada 2019 – prezent’, a precizat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Poliţiei Locale Craiova, Octavian Mateescu.

Taxa privind ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor este încasată de operatorul desemnat care este Regia Autonomă se Transport SRL şi care percepe 300 de lei pentru ridicare şi transport şi câte 10 lei/24 h pentru depozitare. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks