Primăria Craiova a notificat asociaţiile de proprietari ca până în data de 7 martie să elibereze cele peste 200 de adăposturi antiaeriene pe care municipalitatea le gestionează, în cazul în care în acestea sunt depozitate anumite lucruri.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari trebuie să se asigure că adăposturile de protecţie civilă din municipiu sunt goale.
‘Sunt peste 200 de adăposturi pe raza municipiului Craiova, gestionate de către Primărie. Toate sunt identificate şi controlate periodic. Mai sunt şi adăposturi private (societăţi comerciale, blocuri de locuinţe noi etc.) ce sunt verificate de către ISU Dolj. Ieri, miercuri, 2 martie, Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari din Primăria Municipiului Craiova a notificat toate asociaţiile de proprietari să elibereze adăposturile antiaeriene, în cazul în care în acestea erau depozitate diferite lucruri. Termenul pentru eliberarea lor este 7 martie 2022’, au transmis, joi, reprezentanţii Primăriei Craiova.
La ultimul control efectuat de către Compartimentul de Situaţii de Urgenţă multe dintre acestea erau deja goale, iar în prezent cele disponibile sunt în curs de igienizare, acolo unde este cazul. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)