Un bărbat de 34 de ani din Dolj a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant în timp ce vindea, pentru 13.000 de euro, circa 7 kilograme de canabis pe care îl cultivase în grădina unei case dintr-o localitate rurală, informează, marţi, un comunicat de presă transmis de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
În acest caz au fost efectuate şi cinci percheziţii domiciliare.
‘Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, de 34 de ani, din judeţul Dolj, bănuit de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În cauză, s-a reţinut faptul că, începând cu vara anului 2022, bărbatul ar fi înfiinţat o cultură outdoor de cannabis, în grădina unei case din mediul rural, cultură pe care ar fi întreţinut-o şi din care ar fi recoltat şi pus în vânzare cannabis, către consumatori din judeţul Dolj’, precizează comunicatul IGPR.
Bărbatul a fost prins în flagrant delict, luni, în momentul punerii în vânzare a aproximativ 7 kilograme de canabis pentru 13.000 de euro.
Ulterior, au fost puse în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară, toate în judeţul Dolj, fiind descoperite şi ridicate alte 2,2 kilograme de canabis, un cântar de precizie, cu urme de materie vegetală, precum şi două telefoane mobile.
‘Bărbatul a fost condus la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, a fost emisă ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul zilei de 11 aprilie 2023, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile’, mai informează comunicatul menţionat.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. La activităţi au fost angrenaţi şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova. AGERPRES / (A – autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă)