Consiliul Judeţean Dolj va găzdui, vineri, 8 aprilie, conferinţa naţională ‘România, putere verde’, eveniment organizat cu prilejul Lunii Pădurii de către Asociaţia ‘Viitor pentru Oltenia’, la care vor participa reprezentanţi ai Guvernului României, parlamentari, reprezentanţi ai administraţiei judeţene din Dolj, ai mediului academic şi de business.
‘Pădurile din România, care deţin un rol de stabilitate ecologică, trebuie privite mai ales din perspectiva extinsă a conceptului de dezvoltare durabilă, conectate cu securitatea naţională şi europeană. Pentru întreaga Uniune Europeană, fondul forestier reprezintă o resursă naturală strategică. Apărarea fondului forestier naţional şi european trebuie să devină o componentă de bază sectorului apărării naţionale şi europene’, afirmă vicepreşedintele Asociaţiei ‘Viitor pentru Oltenia’, Marga Bulugean.
Aceasta mai spune că scopul evenimentului organizat de Luna Pădurii, care se sărbătoreşte în fiecare an în perioada 15 martie – 15 aprilie, este de sensibilizare a factorilor de decizie cu privire la funcţiile importante ale pădurii în viaţa noastră şi implicare a acestora în stoparea deşertificării în zonele afectate de acest fenomen, cum este judeţul Dolj.
Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Consiliului Judeţean Dolj şi va fi urmat de masa rotundă cu tema ‘Green Deal şi securitatea energetică europeană’.
La final, în curtea Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc din Craiova va fi plantat un copac, ‘simbol al trăiniciei şi continuităţii poporului român’. AGERPRES / (AS – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)