Acasă93Dolj: Se închide Târgul de Crăciun din centrul municipiului Craiova

Dolj: Se închide Târgul de Crăciun din centrul municipiului Craiova

Târgul de Crăciun de la Craiova, deschis de Primărie pe 17 noiembrie 2023, se închide, duminică, fiind primul an în care au existat şi sponsorizări pentru activităţile desfăşurate în această perioadă.

Potrivit primarului Olguţa Vasilescu, cu ajutorul acestui târg autorităţile locale pot demonstra că ‘a deveni oraş turistic ţine doar de voinţă’.

‘Astăzi se încheie Târgul de Crăciun de la Craiova, care a devenit un adevărat brand de oraş în ultimii ani. Cu ajutorul lui am demonstrat tuturor că a deveni oraş turistic ţine doar de voinţă, fiindcă investiţia a fost minimă comparativ cu câştigul. Pentru cel din 2022, când am tras linie, s-a dovedit că bugetul Craiovei a crescut cu un milion de lei ca urmare a încasărilor provenite din taxele de la comercianţi, taxa de parcare plătită de vizitatori şi taxa hotelieră care se virează Primăriei pentru fiecare turist. Asta fără a pune la socoteală încasările făcute de restaurante, hoteluri, magazine etc. Pentru anul 2023, urmează să vedem încasările, dar a fost şi primul an în care am avut sponsori pentru activităţile oferite’, a scris Olguţa Vasilescu, duminică, pe Facebook.

Ea a adăugat că pentru administraţia locală acest eveniment, clasat pe locul al II-lea, pe un site turistic, într-un top european al celor mai frumoase târguri de Crăciun, a devenit şi o afacere.

‘Deşi pentru Primărie a devenit o afacere, nu am tratat niciodată acest târg de sărbători altfel decât pentru a-i bucura pe craiovenii care, poate, nu îşi permit o excursie la Viena, Madrid, Paris etc, dar merită să trăiască într-un loc cu nimic mai prejos ca destinaţie de sărbători decât cele menţionate. Pregătim deja poveştile pentru viitor pentru că ne dorim să fie un târg cel puţin la fel de strălucitor şi atractiv şi vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi încurajat şi ne-aţi ajutat să demonstrăm ca Bănia e altfel decât o prezintă detractorii ei! Pentru noi, mai important decât orice clasament a fost zâmbetul dvs şi vă aşteptăm să ne vizitaţi şi în perioada Paştelui, când vă pregătim o nouă poveste pentru care să vă facem să iubiţi Craiova!’, a mai transmis Vasilescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks