Un tânăr de 24 de ani din municipiul Craiova a fost depistat la volan, în noaptea de duminică spre luni, pe o stradă din oraş, sub influenţa substanţelor psihoactive.
Potrivit IPJ Dolj, acesta conducea un autoturism pe strada Brestei, iar în urma testării de către poliţişti cu aparatul din dotare testul a indicat consumul de substanţe psihoactive, tânărul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.
De la începutul anului, în judeţul Dolj zeci de tineri au fost depistaţi la volan sub influenţa drogurilor, însă rezultatul drugtest nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii doljeni au acţionat pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. Astfel, au fost legitimate şi verificate peste 290 de persoane, fiind controlate şi aproximativ 250 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei. Totodată, au fost reţinute şi 25 de permise de conducere.