Un bărbat de 23 de ani şi o femeie de 25 de ani din Craiova au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, informează joi DIICOT şi IGPR.
Potrivit surselor citate, cei doi tineri, prin agresiuni fizice, au obligat mai multe femei să practice prostituţia în România, Irlanda şi Norvegia.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea celor doi proxeneţi pentru că, în perioada iunie – noiembrie 2020, sub pretextul existenţei unor datorii anterioare, prin utilizarea constantă a agresiunilor fizice şi ameninţărilor, aceştia au obligat mai multe persoane să practice prostituţia atât în ţară, cât şi în străinătate, însuşindu-şi în totalitate banii câştigaţi în acest mod.
‘La data de 21.04.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Craiova au efectuat un număr de 3 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost puse în executare 2 mandate de aducere. În cursul zilei de astăzi, cei doi inculpaţi vor fi prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile’, informează DIICOT.
Cercetările au fost efectuate de o echipă comună de anchetă a autorităţilor judiciare din România şi Norvegia. În cadrul audierilor, persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de procedură penală.