Un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa, iar patru persoane, cu vârstele cuprinse între 13 şi 20 de ani, au fost rănite într-un accident care a avut loc în noaptea de joi spre vineri pe DN6, în afara localităţii Zănoaga, maşina în care se aflau victimele lovindu-se de un camion TIR care venea din sensul opus de mers, autotrenul luând apoi foc.
‘Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că un tânăr de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, din direcţia Craiova către Caracal, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (TIR) înmatriculat în Polonia, acesta din urmă luând foc’, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj.
Din impact, autoturismul a fost proiectat într-o autoutilitară ce se afla staţionată într-o parcare amenajată.
În urma evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto de 24 de ani, din comuna Redea, judeţul Olt, şi rănirea altor patru persoane care se aflau în autoturism. Doi dintre răniţi au vârstele de 15 ani, alt minor are 13 ani, iar un tânăr – 20 de ani.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.