AcasăStiri generaleDolj: USR se opune încheierii contractului de 25 milioane euro pentru întreţinerea...

Dolj: USR se opune încheierii contractului de 25 milioane euro pentru întreţinerea gazonului de pe Stadionul ‘Oblemenco’

Membrii USR din Consiliul Local Craiova se opun ca Primăria să încheie un contract de 25 milioane euro pentru întreţinerea gazonului de pe Stadionul ‘Ion Oblemenco’, pe o perioadă de 4 ani, pe motiv că pe craioveni i-ar costa de zece ori mai puţin să schimbe gazonul în fiecare an decât să fie încheiat acest contract-cadru de şase milioane euro pe an.

‘Primarul Olguţa Vasilescu vrea să încheie un contract de 25 mil. euro, cu o firmă apropiată PSD, pentru întreţinerea gazonului de pe Stadionul ‘Ion Oblemenco’, pe o perioadă de 4 ani. Aceeaşi firmă a câştigat licitaţia pentru întreţinerea gazonului de pe Arena Naţională în 2019 pentru suma de 4 mil. euro pe patru ani, adică un mil. euro pe an. Pe scurt, Primăria Craiova este dispusă să plătească o sumă de şase ori mai mare, adică peste 6 mil. euro pe an, pentru întreţinerea unei suprafeţe de gazon similare cu cea de pe Arena Naţională. USR se va opune încheierii acestui contract’, afirmă conducerea USR Dolj într-un comunicat de presă.

Potrivit preşedintelui USR Dolj, Cezar Drăgoescu, care este şi consilier local, suma de 6 milioane euro reprezintă peste jumătate din bugetul anual alocat de municipalitate pentru investiţii.

‘Din aceşti bani s-ar putea asfalta 30 km de străzi sau s-ar putea construi de la zero Spitalul de Pediatrie! Doamna primar Olguţa Vasilescu trebuie să ofere explicaţii cetăţenilor Craiovei pentru ‘oportunitatea’ cheltuirii sumei de 25 mil. euro din taxele şi impozitele plătite de noi toţi. USR se va opune categoric încheierii unui astfel de contract, menit să sărăcească definitiv acest oraş având în vedere că suma de şase mil. euro reprezintă peste jumătate din bugetul anual dedicat investiţiilor, buget oricum extrem de firav şi precar. La licitaţie s-a înscris până acum o singură firmă, Sports Fields, cu strânse legături cu PSD. Aceeaşi firmă a câştigat în luna august 2022 şi licitaţia de schimbare a gazonului de pe Stadionul ‘Ion Oblemenco’, în valoare de 600.000 Euro. Practic, pe craioveni i-ar costa de zece ori mai puţin să schimbe gazonul în fiecare an decât să fie încheiat un contract cadru pentru întreţinerea acestuia în valoare de şase mil. euro pe an’, afirmă Cezar Drăgoescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks